zile
un dor ( part.1 )
monoton
ea- ce?
el- fumul,
ea- da, ce e cu el..
el- te mangaie..
ea- cum?
el- cum o facea eu..
ea- si?
el- sunt gelos!
ea- esti gelos?
el- da..
ea- de ce?
el- paradoxal, el e in pietul tau si in acelasi timp te mangaie..
ea- fumeaza!
el- de ce?
ea- fumul..
el- ce e cu el?
ea- fumul vine din pieptul tau, fumul e ....
Oare asta e finalul despre care vorbea toata lumea inca de la inceput? Asta e ce isi doreau toti sa se intample, sau e doar dorinta ta, o dorinta ce a furat la cantar. Asa sunt filmele scrise de tine? Sunt aici si am sa raman mult timp, milioane de intrebari si-au gasit raspuns in plecarea ta si altele au luat nastere. Vreau sa cred te vei intoarce, ca vom recladii increderea, si totul ce am pierdut ca doi fraieri ce nu isi pot recunoaste sentimele si ca acesta este un vis urat din care am sa ma trezesc in bratele tale realizand ca m-am inselat. Mi-ar place sa ma trezesc langa tine si privindu-ma calm sa-mi spui "a fost un vis urat, sunt aici, e totul bine, sunt eu,", dar nu fac altceva decat sa alimentez motivul pentru care ai plecat. Am adormit in bratele tale si m-am trezit fara tine, plecata, rupta de lume sau cel putin de mine. Doare, da doare, si doare a dracului de tare totul, greselile imi zgarie peretii si dorul ma sufoca. M-am schimbat mult de cand nu mai esti, m-am ordonat si mi-am pus toate lucrurile in ordinea importantei. Ciudat e faptul ca in ciuda tuturor lucrurilor pe care le traiesc, tu inca repreziti tot. Imi lipsesti draga necunoscuta. Te-am mai vazut din intamplare, pare sa iti fie bine, sa fie chiar un motiv de bucurie totul.. nu pot fi invidios pe bucuria altora, iar daca tie iti este bine, atunci si mie imi este bine, chiar daca nu esti aici. Alte ori, te visez.. visez ca esti aici, ca-mi vorbesti, ca .. ca oricum nu fac decat sa mai alimentez motivele de cearta deci ma opresc. Ai fost vre-odata in pielea mea? Stii ca e prima data cand nu sarbatorim ziua noastra? dar intr-adevar, nu mai exista. Nu pot intelege cum iti e asa usor dar nici nu stiu daca vreau sa aflu. Mi-e frica de tine, mi-e frica de raspunsul intrebarilor, mi-e frica sa iti vorbesc, sa iti spun orice. Mi-as dorii ca macar odata sa ma suni de acolo unde esti si sa-mi spui ceva.. sa stiu ca esti bine, sa iti aud vocea, sa te simt, dar niciodata nu se va intampla asta pentru ca de asta ai plecat, sa elimini existenta mea, sa inveti sa traiesti fara mine, dar ai uitat sa ma inveti si pe mine. Nu-mi ramane decat sa ma afund in cuvinte, vise si sperante, traind cu speranta ca intr-o zi ma voi trezii din acest cosmar, ma voi trezii langa tine cea pe care am cunoscut-o pe acea scara plina de povesti. Mi-e dor de tine, de buzele tale, de vocea ta, de.. de tot ce reprezinti. Tie iti este? Nu sunt barbatul pe care crezi ca-l cunosti, in acest aspect te dezamagesc, nu pot fi tare in fata acestei intamplari, si da, plang si sunt plin de regrete, te-am avut si te-am pierdut, odata cu tot.
ratacind
Sunt in santul de langa drum, aici jos priveste si ma vei gasii insangerat de dor, inca speriat de ce am vazut acolo, dar un alt eu, un eu ce nicioada nu se va mai intoarce acolo, ajuta-ma sa ma ridic...
"jurnalul scarii C" part.10 ( 2 )
Astazi, astazi ceva nu a mai fost la fel. Trezindu-ma ca de fiecare data cu cateva minute inaintea ta, am realizat ca nu esti langa mine. Atmosfera din casa era diferita, un parfum de portocal plutea in aer, o cromatica diferita lumina casa. Nu stiam ce sa fac, sa ma sperii sau sa ma las ametit de parfumul calm ce invaluise pana si asternuturile. Confuz, imi iau o tigara si plec in cautarea ta, nici cativa pasi nu mi-au trebuit pentru a te gasii laga cel mai frumos brad de craciun. Era primul nostru craciun impreuna, prima noastra sarbatoare ce avea sa ne uneasca mai mult decat alte intamplari de pana acum.
rasarit
"jurnalul scarii C" part.10 ( 1 )
Ma trezesc inaintea ta, sa te vad dormind si sa-ti conturez fiecare trasatura in fumul perfect a tigarii matinale. Piela ta miroase a cafea tarzie, iar casa ta pastreaza parfumul primei zile in care am calcat pragul ei. Oricat as locui aici, nu imi pot obisnui simturile cu acest parfum, simtindu-l mereu. E un parfum atat de calm, linistit, ce completeaza perfect muzica ce canta mereu, oriunde. Fiecare obiect din casa asta se completeaza reciproc cu altul... Totul este un univers perfect simetric construit dupa bunul plac a unei divinitati absolute, o divinitate intruchipata intr-o femeie, tu.
"jurnalul scarii C" part.9
Imi petrec noptile dand frau liber romantismului ce zace’n fiecare celula ce’mi alcatuieste corpul. Nu, nu e un romantims plin de tandrete in a tine de mana sub coroanele bogate a copacilor din parc. E un romantism trist, e romantismul unui aberant ce s’a oprit din miscare, in era vitezei, si a privit in jur observand ca lumea e prea rece, ca toti saruta in graba, iubesc in graba, scriu SMS-uri in graba … dau beeb’uri. Nu, eu nu sunt asa, nu pot fi asa, pentru mine timpul este doar un factor nu si o problema. Profit de el cat pot. Ma opresc din acest maraton al vietii cotidiene si scriu un vers, o poezie, o cugetare. Nu scriu in graba, cuget, fumez, privesc in gol si apoi imi asez cuvintele amare pe foaie. De obicei imi e greu sa gasesc cuvintele care sa descrie perfect ceea ce simt, vad zeci de filme, ascult discografii, toate pentru un singur vers de cateva cuvinte dar cu atatea sentimente, trairi si amintiri. Scriu despre divinitati absurde, demoni ce aspira la eliberare, nicotina, cofeina si mai des despre ea. Ea, muza mea fara nume in aceste vise dar atat de simpla in viata reala.
Imi iau inima in dinti, urc scarile, bat la usa si brusc muzica se opreste si foarte usor se deschide usa. Era cea mai frumoasa fiinta din univers, o vedeam mai frumoasa ca niciodata. Totul era perfect ... Cand m’a vazut a sarit in bratele mele. Cu lacrimi in ochi mi’a soptit la ureche: “te asteptam, stiam ca ai sa vii”. Sa fiu sincer, m’a speriat putin aceasta replica, ma simteam un pion pe tabla de sah a vietii in care ea este jucatorul.
Am pasit timid in casa. Acelasi parfum plutea in aer si parea ca pana si casa se bucura de venirea mea. Ea, radia de fericire si se balbaia in incercarile zadarnice de a imi povestii diferite lucruri. O simteam trista, dar vroiam sa o las sa vorbeasca ca apoi sa o pot strange in brate ... Ma privea pierduta in timp ce'si aprinde tigara ...
" Simt cum lipsa ta vrea sa ma sugrume. Noaptea isi prelungeste corzile prin incapere, peste cersafurile albe si peste gandurile lasate pe noptiera. De cand nu ne’am vazut? sau ne’am vazut vre’odata? Te cunosc mai bine decat ma cunosc pe mine, desi niciodata nu te’am cunoscut. Esti un scriitor, un realist incurabil, un nebun incurabil. Unul dintre acei oameni, pe care timpul nu’i mai chinuie. Ai simsit, ai trait, ai vazut si ai gustat cam tot ce se putea. Pentru asta si tin la tine. Da, tin la tine. Mai mult decat tin la mine. Pentru maturitatea, pentru intelepciunea ta. Pentru pasiunea si gingasia cu care iti treci degetele prin parul meu. Pentru noptile in care ma privesti, pentru ca a doua zi sa’mi spui ca sunt frumoasa. De fapt, nu’mi spui niciodata, dar mi’o spui mereu. Niciodata si mereu. Ce cuvinte ciudate. Nu au aparent nimic in comun, la fel ca noi. Dar au totul. Totul si nimic. E ceea ce avem noi. Un tot intr’un nimic. Nu esti real. Esti o alta figura, un alt portret creat de imaginatia mea. Drept e, ca esti cel mai reusit de pana acum, conturat pana la ultimul detaliu. Ai chiar si suflet. Asemanator cu al meu. E al meu? Eu mai am suflet? Esti ceea ce vreau sa fii, dar pare ca nu esti real. Ce e realitatea, si unde incepe sau unde se termina ea? Oamenii dau nastere realitatii, si asta pentru ca au nevoie si de lacrimi, de durere. Pentru ca omului nu’i trebuie doar fericire. Nu ar stii ce sa mai faca cu ea. Nu ar mai aprecia’o. Ar risipi’o fara rost. Ar da cu ea in stanga si in dreapta. Pe nimic. In lucrurile mici sta fericirea, asa mi’ai spus scriitorule. Si’ti dau dreptate, si ma chinui ca nu te’am crezut mai devreme. Dar niciodata nu e prea tarziu, ci mereu prea devreme. Tot de la tine stiu si asta. Vis umblator. Dar sa revin. Vorbeam de realitate. Tot eu spuneam ca nu vreau sa mai visez, si asta pentru ca visul nu face altceva decat sa amane realul. Real de care tot nu poti scapa. Prostii, aberatii ieftine. Sau poate doar pe jumatate. Visul e bun, pana devine toxic. Exact ca alcoolul. Cu toate astea nu ne lasam de el. Realiatea e ceva in care te refugiezi. La fel si visul. Asta au in comun. Omului ii place realitatea. Ii place caderea in gol fara parasuta. Ii place sunetul oaselor sale, cand se strivesc de pamant. Da. si asta ii place. Il face sa se simta viu. Ii aduce aminte ca e carne, carne si oase. si sange. De asta te’am creat scriitorule. Sau poate te’a creat altcineva, inaintea mea, si eu doar te’am regasit . Dar nu asta conteaza. Conteaza doar ca esti aici, mereu acelasi, dar niciodata la fel, si vei fi aici cat timp vom avea nevoie, unul de celalalt."
... ... ...
"jurnalul scarii C" part.8
Ea nu ma cunoaste. Nu stie ce lume se ascunde sub pleoapele mele, ce vise reci sunt tigarile mele, ce suflet jegos sunt. Obisnuit sa plec cand altii se descalta, sunt pe picior de plecare. Voi pleca din nou o perioada de timp, o perioada in care voi fi departe de ea, o perioada departe de toti si toate. Plec unde cerul e altfel, unde aerul are alt gust, unde lumea fuge mai repede. Voi ingropa intreaga scriere in ochii ei, voi saruta lumea pe buze si fara sa privesc in spate, voi pleca amar, departe. Poate e mai bine asa, poate nu. Ea va intelege, isi va da seama ce monstru a imbratisat, va zambii si ii va fi dor. Imi va fi dor de ea, de tot ce o constitue ca fiinta. Stiu ca oricine o va gasi, nu o va vedea cum am vazut'o eu. O clipa sa se priveasca prin ochii mei ar intelege tot. A trecut mult timp de cand ne intalnim, de cand ne amestecam in miezul noptii, de cand rasaritul ii incalzeste sanii timizi, de cand buzele ei nu au mai simtit amarul lacrimilor cu rimel, de cand zambeste fara motiv. Nu va stii cand plec, e mai bine asa, nu o voi vedea plangand, nu as rezista. Se va trezi intr'o dimineata fara mine, va privi in jur, linistea o va face sa inteleaga. Va intelege de ce am facut asta. Va fi ultima noapte de dragoste, intaia noapte de dor, iubita mea. Ii voi scrie din cand in cand. Uneori, parfumul scrisorilor ei imi va aduce linistea de care am nevoie. E armata vietii mele, voi pleca sa devin un nimeni de nicaieri. Toate noptile albe, soaptele ei, hartiile sifonate, le voi ascunde bine, sa nu poata fi atinse vre'odata.
"jurnalul scarii C" part.7
Eram in fata ei, o priveam incert si cu un tremur pe buze. Era atat de frumoasa dar si atat de departe. Nu stiu ce e in sufletul ei sau cine e in inima ei. Pot fi un simplu trecator prin patul ei patat cu lacrimi sau pot fi eu motivul zambetului ei. Ii ating temut chipul tremurand de emotie. Cum am ajuns aici? De ce eu am fost ales din intregul univers sa o ating, sa impartim somnul tarziu si sa ma indragostesc de ea. E o dragoste ciudata, ea are ceva aparte, doar ea. Nu reusesc sa'mi aprind tigara ca ea se trezeste si'mi sopteste "buna dimineata...". Vocea ei imi patrunde pana in cele mai adanci colturi ale mintii si rasuna ca'ntr'un ecou infinit. Putin nedumerita de prezenta mea, zambeste nonsalant si ma'ntreaba "cafea sau ceai?". Intreaga dimineata ne'am petrecut'o privindu'ne fara sa spunem prea multe. Ma privea cald si ma atingea usor din cand in cand. Ma saruta sfios pe gat spunandu'mi sa nu plec, sa nu o parasesc. "Te astept din prima zi in care te'am vazut, te astept si acum ca ai venit, te rog, nu pleca". E o mizerie in mintea mea, zeci de ganduri incearca sa se aseze la locul lor si sa poata exprima ceva. Sa fie oare vorba despre o iubire imposibila ce a spart barierele universului? Sa fie adevarat tot ce imi spune? Sa existe, oare, cineva care sa ma fi asteptat in tot acest timp in care am calatorit prin zeci de suflete goale si reci? Un gand ciudat si nesigur isi face loc in mintea mea, sa fie ea, oare, cea ce imi bantuie visele si isi varsa dorinta si iubirea in scrierile tarzii? Stau la pieptul ei, ascultandu'i inima ce isi mareste pulsul cu fiecare respiratie. Mainile ce ma ating, tremura. O lacrima ii uda usor buzele mari in timp ce trage puternic aer in piept sa zica ceva. S'a oprit. Inima ii bate puternic dar tace strangandu'ma puternic in brate. Sa fie oare raspunsul la toate intrebarile?! Aceasta sa fie nevoia umana de atasare? Privesc pierdut tavanul perfect alb. Sunt in bratele ei, sunt intr'o lume ce mi'a fost straina pana acum. Mi'e frica de fiecare secunda alaturi de ea, dar imi place. Acum e doar a mea si nu voi mai pleca in plimbari singure printre suflete pustii.
almagam
iti zaresc silueta ascunsa privirii omului.
un jalnic scriitor pierdut in capcana sufletului tau
ambitionat de tigari si melodrame, loveste disperat
sa sparga peretii de tacere a unui cavou de inger rau,
drama unui muritor de rand pe drumul trist
a fericirii tale, dama ce sorbi cu atata pofta, mizeria
sanatoriului mintal din care nasc aceste razboaie din romantismu
in care tu, te joci, glumesti, si'ti bati joc de imaginatia
prin care am creat un demon al romantismului meu
ce a scapat din lanturi, calcand in cale reguli si armonii
bantuindu'mi fiecare colt al imaginatiei, scrijelindu'mi peretii
cu durerea lui, urlandu'mi in vise, cersind moarte
fara rima si inteles, doar sa nu mai, sa nu mai sufere.
si l'am omorat in aceste randuri, imi urla si acum in minte
se stinge in durerea si chinul romantismului din mine
ravasit imi urla indurare, tusind in perdeaua de fum
"m'ai nascut in romantism si am trait in romantism
acum mor in versuri fara rima si sens, mor ca o javra.
te'ai folosit de mine, am fost un tablou in furtuna
si ma sting acum, in durere si iubirea ei de care ma despart.
nu ai cum sa faci asta, mereu voi fi aici, sunt nemuritor".
l'am cautat ingrozit in multe suflete, scrumiere si pahare
l'am cautat ingrozit in multe cearsafe, buze si nopti pierdute
l'am gasit in sufletul tau, imbratisandu'ma'n ploaie
suntem unul si acelasi, un demon, iubita mea!
timpul
m'am oprit, respirand fumul inecacios
a tigarilor prafuite de amintiri.
Eram singur in puzderia farmecelor
Parca adormit.
Priveam debusolat fuga lor haotica,
un maraton ce nu are inceput sau final.
Ma simteam singur, pierdut de ei.
Obosit fiind, plangeam divinitatea
ce fuge odata cu ei si uita sa oboseasca.
Ploua, lacrimile universului ma loveau
fara mila si'mi spulberau masca fumurie
ce ma ascundea de privirea lor.
O singura raza de lumina strabatea
intunericul norilor.
Atunci, prin cortina de fum gri
ti'am zarit trupul sfasaiat.
Te impiedicasei in fuga timpului.
Te'am privit ani intregi
cum te tarai sa ajungi la ei.
Sufletul tau era patat de iubiri reci si dure.
Ii iubeai doar sa te traga cativa metri in noroi
si sa te abandoze mai ranita.
Ma priveai cu mila crezand ca voi face ca ei,
atingandu'ti trupul firav cu mainile reci,
brutal asemenea unui mecanic fara mila.
Atunci m'am ridicat parasind banca mortii
si venind spre tine, ti'am furat povestea
intiparind'o in suflet si'n foi murdare
de lacrimi sarate si rimel al femeilor
ce mi'au patat creatia.
Am sa'ti rescriu povestea, ziceam
Eu sunt autorul acestei lumi, iar tu,
Tu esti reflexia mea .
Eu sunt timpul si universul
ia'ma de mana si'ti voi arata cum,
pasind printre ei, vom trece neobservati.
Speriata ai tras din tigara mea,
Amintiri si povesti necunoscute.
Ai expirat un fum ce m'a invaluit,
Eliminand fiecare individ din jur.
Noaptea, strapuns de amintirea miilor de paturi
Te privesc cum iti asezi pat din vise si sperante
Sa dormim impreuna in aceasta lume goala.
Povestea mea? Eu sunt scriitorul? Eu sunt tu.
Tu cine esti? Cine suntem? De ce suntem?
E povestea noastra.
Mi'ai imbratisat sperantele si le'ai dat viata,
Mi'am sarutat lumea pe buze,
Am sarutat fruntea universului,
adormind.
Ceva timp mai tarziu, increstam romantismul
pe pergamentul pielii tale, in atingeri fine
ale sanului drept.
O lume fara viata ne era inchisoare,
Iubire in culorile unei lumi in alb si negru
Ma sarutai cu sete si teama,
privindu'ma profund si gasindu'ma
bolnav printe randuri si cuvinte.
Tremuram la gandul ca ma atingi
Habar nu are ce e sub acest condei,
Cat adevar las pe foaie".
Te priveam cum desenezi in stele,
luna fiindu’ti calimara si soarele condei.
Imi bati in coaste copil al universului
Ma plimb pe aleea trandafirilor sufletului
demonii mei ingrijindu’ti florile sangerii.
Parfumul tau imi era oxigen
cautandu'ti fiecare cicatrice.
Erai natura literaturei, muza divinitatii.
Sute poate chiar mii de cicatrici
A inimelor reci ce ti'au pasit aleea
Am renuntat la mine sa te vindec,
Am cules din piele si suflet,
Sa acopar urmele si gandurile grele
Ce iti ingreunau pasul.
Ma porti oriunde, iubita mea
Aseaza'ma'n cuvinte goale,
Stinge'ma'ntre chistoace de amintiri
Si aprinde'ma cand ti'e dor.
"jurnalul scarii C" part.6
"jurnalul scarii C" part.5
iti mangai trupul perfect, melancolic,
si'mi aprind o tigara sa'mi completez universul.
si'n imbratisarea unui pacatos asemenea mie?
sa iti fiu jucaria copilarii cu care adormi
fara sa iti pese de ziua urmatoare,
fara ca gandurile sa iti faca nopti albe.
te mangaiau si incercau sa iti sopteasca
"nu pleca, nu ne lasa, nu vrem sa te raneasca"!
imi invadeaza universul care statea sa cada
pentru ca a mea simpla tigara, se termina
in groaznicul urlet a sufletului, de a nu te lasa.
ce ne vegheaza somnul si trupurile amestecate
caci fumul ce ne incojoara e al tau suflet imprastiat
in asta camera goala unde al meu suflet e'ngropat.
"jurnalul scarii C" part.4
"Am intalnit pe cineva in magazin.. Persoana aceea, care mi-a zambit cu ceva timp in urma. Asteptam sa fie singura.Venise momentul,dar de aceasta data putin diferit, din privirea ei am inteles ca toate celelalte intalniri ,scurte, zilnice se vor reuni in una singura. Simpla, cu multa tensiune ,sentimente confuze,frica..O frica poate putin inexplicabila pe alocuri.. Din momentul scurt al intalnirii , m-am gandit la faptul ca urma sa fie a mea in seara aceea, aveam un sentiment triumfator , o intalnire lunga, putine cuvinte, o tacere de mormant uneori. Am simtit pentru prima data. Stiam ca locul ei e acolo. Asteptam cu nerabdare sa treaca timpul. Trecea greu. Venise pasnic, calm. Gandeam amandoi probabil ca urma sa fie “ noaptea noastra” de aceasta data. Eram plini de emotii, ne incurcam in cuvinte,eram neindemanatici, dar simteam de fiecare data cand ne privim ca urma o aproapiere. Imi era teama sa o ating. Simteam ca este atat de firava incat am sa o ranesc. Nu stiam cum sa reactionez. Insa orice cuvant al ei, ma schimba radical. Treceam prin stari si stari, care aveau o profunzime incredibila. Simteam ca vroia sa spuna anumite lucruri, dar de multe ori ceva ma oprea. Dupa toate cuvintele, simteam ca era momentul sa ating buzele ce mi'au invadat fiecare parte a imaginatiei bolnave, nu stiam daca urma sa regretam, sau era bine ceea ce faceam. Am avut parte de imbratisari calde in care o simteam atat de aporape. Simteam cum ii bate inima la fiecare atingere de a mea, de fiecare data cand buzele mele o atingeau , avea fiori. Nu putea sa isi explice de unde toate acestea, de ce atunci, si de ce cu mine, probabil ca nu mai simtise de mult aceste sentimente si probabil ca nu mai avusese de mult gandurile acestea. Simteam ca vrea sa se apropie dar poate ca avea si momente de ezitare. Simteam frica la orice atingere. Atingandu'i buzele simteam acea siguranta a serii de august tarziu. O simteam in totalitate, parea ca ii stiu fiecare gest, parea ca ne cunoastem de la inceputul lumii, si abia acum reusisem sa ne intalnim si sa ne eliberam amintirile si sentimentele acumulate prin micile manifestari. Simteam tristete, in unele momente. Nu-mi explic de ce. Reveneam si o priveam, stiam ca nu are ce cauta acel sentiment. Probabil nesiguranta, si evenimentele ce ne'au intristat viata era cauza acelor sentimente triste ce ne dezechilibrau. Era acolo, o aveam, era doar a mea. Nu stiu unde duce. Si imi pun vesnica intrebare, de ce? De ce incep sa tin la ea? De ce e in viata mea? De ce imi raspunde cu aceleasi trairi, si aceleasi sentimente? Ce am facut ? De ce merit toate aceste? De ce are nevoie de mine? De ce imi vorbeste atat de frumos si de ce e atat de profunda? De ce e asa? De ce am cunoscut'o? Nu voi avea un raspuns, si stiu ca de fiecare data cu fiecare intalnire vor aparea tot mai multe intrebari, fara raspuns de asemenea. Imi doresc sa nu pierd lupta, imi doresc sa continuie in doi fara ca vreo unul din noi sa cada la pamant. Prezenta ei era una sublima, forma buzelor, parfumul ce o'nvaluia, ochii mari si plini de mister, toate proveneau dintr'o lume misterioasa, o lume ce nu e observata de orice trecator indiferent si grabit in aceasta lume a vitezei. Eu, eu m'am oprit pentru o clipa sa privesc in aceasta lume, sa privesc dupa acel machiaj subtil ce ii invaluia tenul delicat. Ce am vazut acolo, am inteles ca trebuie sa ramana secret. Daca acea lume ar fi invadata de fiecare trecator probabil inocenta si intreaga fiinta ce o ascunde ar disparea devenind un simplu muritor grabit in aceasta lume. Am inteles ca trebuie sa o apar si sa rapesc o parte din ea, sa o asez in cuvinte pe foile mele murdare. Imi era frica de acest lucru, imi era frica sa nu o ridic pana la divinitate si apoi demonului romantismului sa o doboare, dar ea nu e asa, ea e diferita, are aceasta lume in privire si secrete pe buze. Acele buze nu trebuie sa simta gustul sarat al lacrimilor patate de rimel. Nu a vrut sa facem cunostinta, zicea ca ne cunoastem de cand lumea a luat nastere, si nu are rost sa ne pierdem timpul in formalitati de genul. Ne vom vedea mereu, e langa mine oriunde as fi, orice as face. "Sunt foile tale, sunt cuvintele tale, sunt intreaga ta creatie ce a luat nastere. Eu sunt muza ce'ti invadeaza mintea de fiecare data cand scrii sau visezi. Scrie, aseaza'ma'n cuvintele pline de inteles si da'mi forma in visele tale. Vom fi mereu impreuna!". Aceste cuvinte m'au lasat fara glas si am inteles ca ea, ea este defapt demonul ce ma bantuie in vise si'n scrieri. Ea este demonul ce omoara fiecare muza. Tremuram la fiecare cuvant ce'l rostea, si inca tremur doar la gandul ca e acolo si ma priveste. "
"jurnalul scarii C" part.3
Era o seara linistita, calda, stiam ca era ora la care mereu te puteam vedea. De fiecare data veneai fara sa stiu. Simplul fapt ca te stiam acolo, imi oferea o oarecare siguranta, ma simteam protejata. Contez pentru cineva, stiam ca zambetul acela din toate celelate zile ma va face sa ma simt mai bine. Toate probleme se sfarseau de fiecare data cand ma apropiam , simteam cum inima incepe sa imi bata tot mai tare, nu pot sa explic de ce. Dar asteptam cu nerabdare momentele in care veneai. Nu se intampla mereu. Te-am asteptat de multe ori si nu ai venit, simteam cum ma apasa greutatea problemelor.. De fiecare data cand te vedeam, se deschidea o lume, o lume in care eram doar noi si nu conta nimic, nu era nimeni. Ne priveam timp de cateva secunde si vedeam dincolo de noi parca ne cunoastem de atata timp, si suntem atat de obisnuiti. Ne cunoastem orice gest, orice privire. In momentul cand te privesc, imi doresc sa ma apropii tot mai tare, simt ca daca ajung la tine, nu imi mai trebuie ceva. Probabil e ceea ce lipseste. Simt nevoia sa'ti vorbesc, sa'ti ating mana.
Ma simt atat de speciala, poate pentru ca nu am intalnit pana acum toate aceste trairi, pentru ca le transmiti intr'un mod in care ma da peste cap total, si imi revin cu greu. Imi e frica de multe ori. Nu am avut parte de ele, cel putin nu in modul asta. Ma gandesc ca poate nu sunt pregatita pentru trairi asa de puternice, ma gandesc ca poate imi fac sperante aiurea, ca gandesc departe ... dar se merita. Nu stiu ce va fi pana la final, nu stiu ce se va intampla. Imi doresc sa fie la nesfarsit, sa nu se sfarseasca visul si sa nu ma trezesc, poate ca e prea bine. Uneori ma gandesc si nu stiu de ce ai aparut in ziua aceea, de ce tocmai atunci, de ce eu. N-o sa gasesc raspuns la intrebarile astea care ruleaza asa in mintea mea. Nu pot nici macar sa stopez ce se intampla, sa vad daca e bine si apoi sa reiau, sau sa-mi controlez toate sentimentele. Credeam ca stiu ce inseamna, ca stiu cum sa reactionez in unele momente, dar se pare ca nu e asa. Am observat ca ma pierd usor. Daca s-ar termina, as relua stari vechi si aiurea, pe care am ajuns sa le dispretuiesc. Sunt multe momente in care imi doresc sa nu revina ce a fost, si sa continui drept, sa merg in continuare cu ce e. Imi e ciudat. Toate trairile , sentimentele, emotiile ma ridica deasupra. Gasesc un scop in tot ceea ce fac. Am pentru cine. Probabil daca nu ar fi, m-as plafona. De obicei, am zis, "ma atasez repede de persoane". Rare sunt cele de care ma atasez profund, atat de profund incat sa nu stiu si sa nu inteleg ce mi se intampla cand sunt langa persoana respectiva. De fiecare data cand te zaresc, ai acea sclipire in ochi, imi bate inima atat de tare incat simt ca'mi iese din piept ... te privesc si ma pierd total. Iubesc felul cum zambesti. Exprimi inocenta, puritate si simt ca daca te privesc ma pot indeparta de tot. Acea privire alunga tot ce e nepotrivit. Un zambet, imi schimba intreaga zi.
Cu drag si dor, a ta,
"necunoscuta"
"jurnalul scarii C" part.2
Am plecat departe de tine pentru a incerca sa'mi creez un rost in viata. Am incercat sa fug de acest orasel sa uit de toate amintirile indiferent de pozivitatea lor. Plecat fiind, amintirea ta ma chinuia in fiecare vis, facandu'ma sa te doresc din ce in ce mai mult. Toate acestea au fost pana cand privirile ni s'au intalnit din nou. Ti'am furat un zambet, o privire calduroasa, plina de vise si sperante. Zile la rand te intalneam in localul unde imi servesc cafeaua, erai la o masa distanta, singura si imi zambeai sa'mi inveselesti ziua. Intr'o zi, ai uitat pe masa un plic, am vrut sa fug dupa tine, sa'l inapoez, dar nu mare mi'a fost surprinderea sa vad pe el ca eram pentru mine. Cu o usoara retinere l'am deschis: " In general, eu ma atasez foarte repede de anumite persoane. Sunt persoane pe care nu pot sa mi le scot din minte si persoane care dupa o perioada daca nu le mai vad, le uit. De multe ori poate ca percep anumite lucruri cum nu trebuie dar cand am raspuns la ele, e clar ca nu mai e asa si incep sa aiba usor, usor, o oarecare insemnatate. Unde duce? nu pot sa raspund. Daca e de bine? nici asta nu stiu. Doar ca in momentul in care ma implic in ceva , imi asum consecintele si stiu bine ca gresesc de multe ori, dar fac asta pentru ca toate lucrurile se intampla cu un scop"
Trebuie sa recunosc ca am fost putin surprins ca dupa atata timp sa primesc aceste cuvinte, dar tot odata m'am bucurat afland ca in aceasta cursa spre fericire nu sunt singur. Cu aceasta scrisoare am vrut sa'ti multumesc pentru incurajarea ce ai reusit sa o transmiti si sper sa ne mai intalnim, si poate cine stie, sa ne cunoastem.
Cu drag, al tau,
Eu .
"jurnalul scarii C" part.1
Ti'am zarit chipul in indepartarea strazii. Era luni seara, ploua. In tacerea gandurilor ne priveam povestind zile intregi fara nici macar un cuvant. Imi era dor sa te intalnesc. Nu te cunosc si nici nu vreau. Uneori, in drumul meu fara destinatie, te vad fumand in fata blocului. Mereu esti singura. Nu mai vreau sa scriu poezii pline de romanta, nu vreau sa mai pictez in stele vise si iubiri ne'mplinite. Sunt un scriitor ce'si ineaca gandurile in tigari si cafele la miezul noptii. Nu cunosc sensul multor cuvinte pozitive, nu pot sa fiu ca altii. Ploaia este singura mangaiere. Iubesc privirile tale si nu pot sa realizez ce ar insemna sa te uit. Nu vreau sa te cunosc, ma voi indragostii de un nume si voi varsa sute de cuvinte ce le voi aseza potrivit in poeme si poezii in care am sa te ridic la cer pana ce demonul iubirii mele te va trage din toate puterile la pamant si vei cadea fara nici o siguranta. Imi place cum ma privesti, cum te sfiesti, cum fumezi. Esti secretoasa, am vazut. Nimeni nu te conduce pana in fata blocului. Seara de seara te vad in acelasi loc. De multe ori, am vrut sa iti vorbesc, sa te invit undeva, sa te intreb "de ce".
Din nefericire, a venit insa momentul in care trebuie sa'mi iau adio. Nu te'am avut si sincer imi pare rau, dar viata merge inainte. Mi'ar place sa putem vorbii si privirile sa se transforme in cuvinte, sa iti memorez vocea, sa iti visez vocea. Poate e mai bine asa. Te sarut draga necunoscuta. Ne vom revedea pe aceasi strada la aceasi banca.
Cu drag, al tau,
Eu.
cine?!
oglinda sparta in camera obscura,
fum sangeriu ce'mi mareste frica...
poate e doar in gandurile mele,
sau poate e farmecul din noapte.
cine sunt, cine sunt, cine sunt?!
sunt uitat undeva'n trecutul tau...
tu cine esti, cum e somnul tau?
de ce vorbesc...'mi'soptesc ganduri,
nu mai sunt eu, nu stii ce'i acolo?
miile de chistoace ale mintii,
vise inmormantate si dezgropate,
cuvinte intr'un ecou mut din surdina,
atingerea catifelata a unei iubiri,
cine sunt, cine esti, stiu cine...
intr'un somn din racoarea diminetii,
de ce plangi iubita, nu vreau lacrimi
sau ceata plansului tau in buze!
un cimitir de trandafiri care zambeasc
o iubire noua...un somn mai scurt
tutun de vise, femeia zambeste usor,
sanii ei in clar de luna, zambesc,
sunt un sclav al unui romantism
inecat in intunericul instelat...
o clipa vreau fara ceva programat
o secunda sa zambesc la luna
printre sute, poate chiar mii
de trandafiri albi si rosii.
te vreau, ma vrei, ne vrem, si putem.
ma ai, ne avem, te ..., oare da?
demoni spanzurati, in padurea spanzurata,
mi'am asternut pat de frunze si bolovani,
am adormit pe veci cateva clipe
sa te pot visa inca o clipa, de dor,
haide, intra si in visele mele...
sunt al tau acum, nu are cine ma cere!
salveaza'ma din lumina asta moarta
arunca'ne intr'un viu intuneric fumuriu...
iubita...
se zbate in zidurile reci de monotonie.
Ti'am intins lume de trandafiri,
petale, iubire si puternice parfumuri.
Te'am salvat din crima zecilor de poezii,
te'am ridicat in slava ingerilor, demonicii
amintiri a sanilor tai in care scluptam
vina crimelor sentimentale si codificam
iubirea noastra din tigari pasionale
si amorul din paturi pline de poveste.
Nu ai habar, iubita mea, cate suflete am ucis,
ce femeie au trecut pragul in lacrimi ce s'au scurs
fara rost in oceane si s'au spanzurat intr'un suras.
Nu poti povestii amorul adanc din privirea ta,
parfumul pielii tale catifelate si frumusetea ta.
Toti scriitorii lumii au incercat sa te contureze
in randuri deosebite, in cuvinte alese, metafore.
Da, iubita mea, nu au reusit sa te priveasca,
murind in chinuri aspre ale nebuniei ascunse
de ceilalti, facandu'te mai frumoasa in eterna
ta nemurire de care nu le vorbesti nici in amor
nici in clipele in care sangerand in patul tau, urla de dor.
De ce, iubita mea, de ce,
am fost eu alesul sa te
pot vedea, sa te ating, sa pot avea amorul
buzelor tale, gustul pielii tale, farmecul
sanilor tai si rujul pe filtrul tigarii?!
De ce, iubita mea, eu te'am vazut asa cum esti si nu ca altii
mi'ai ucis fiinta, ai rupt'o'n miliarde de stele cenusii
ai imprastiat'o'n aer si mi'ai numit sufletul univers,
loc in care tu sa'ti pui sufletul in trupuri murdare, sa fie ascuns.
Obsesia intregului univers si a amorului
ma aduce langa tine zi si noapte
fara sa iti dai seama, fara sa ma simti.
Te sarut apasat in fiecare noapte in care
visele nu isi au loc in trupul tau delicat.
Intreaga ta istorie am rezumat'o'ntr'o mangaiere,
ti'am patat sanul cu ea si te'am aratat lumii.
fragment "cum incep"
"...."intra, inca ai cheia".Fara sa mai stau pe ganduri am intrat. Parfumul lumii ei plutea in intreaga casa. Un calm de nedescris mentinea ambientul casei calde si primitoare. Ea, ea era la masa din bucatarie, ma astepta.
- Iti era dor de mine? De asta ai plecat si m'ai parasit in noaptea de Craciun?!Crezi ca mi'a fost usor sa raman singura? Sa nu te caut?! Te priveam zilnic cum vii sa fumezi in fata casei mele. Obsedatul! Te urasc din tot sufletul. Sunt scrumiera viselor si gandurilor tale de cacat. Toata ziua te scufunzi in pierzanie, nu razi, nu zambesti, doar tigari si cuvinte ce curg din tine ca sangele cand te tai.Traiesti intre foile tale, nu ai viata reala, doar pe hartie. Iesi, nu vreau sa te mai vad, te urasc si am sa te urasc cat timp am sa mai fac umbra pamantului asta. Iesi!
Eram in fata ei, fara nici un cuvant, avea dreptate. Dezarmat de cuvinte si idei, plec. O lacrima mi se scurge usor pe obraz in vantul ce batea afara. Stiam ca prea curand nu am sa mai intru in acea casa...."