un dor ( part.1 )

Aveam un dor nebun sa te scot din lumea aia urata, sa te aduc aici, in lumea noastra.. Uite o pagina ce sta sprijinita de perete.. defapt ce spun, casa noastra e o carte, o carte de povesti cu Zane si Zmei.. aici nu exist, nu existi.. aici e doar o suflare.. aici pot zbiera ca te iubesc, caci doar literele din coltul ferestrei ma vor auzi, si doar virgula din spatele urechii tale stangi ma va simti.. aici te pot strage in brate stingandu-mi dorul nebun si tot aici pot sta treaz noua vieti si inca o clipa, treaz sa te pot privii dormind.. aici, ooo doamne Dumnezeule cate iti pot face aici, cate as putea sa-ti spun, dar nu si azi.. azi doar te privesc.. azi te privesc cum, suparata ca ceaiul s-a racit, ai plecat in graba.. azi nu vreau sa opresc timpul sa te analizez si poate sa fac ceva.. azi am renuntat sa fiu ala, azi sunt eu.. am sa raman aici, o bucata din mine va ramane aici asteptandu-te.. voi iesii acus pe pragul casei noastre, imi voi aprinde o tigara si voi privii in zare, voi privii asteptand ca noaptea sa vina si undeva in departare sa vad o luminita, cat de mica, si atunci voi stii ca esti acolo.. nu te ingrijora, nu vei merge singura, nu-mi place sa fac asta, dar iti amintesc ca noi nu ne-am cunoscut, ne-am nascut impreuna.. priveste in dreapta ta.. nu acolo, pe jos.. da, eu sunt.. umbra ta.. mereu cu tine.. te voi urma si proteja oriunde vei pasii, si daca ai sa te simti singura vre-odata, doar aseaza-te.. te voi imbratisa.. sa nu ma strigi, nu e nevoie, nu sunt atat de departe sa fie nevoie.. iar daca vre-odata te vei intreba ce s-a intamplat cu casuta de litere si foi, nu-ti purta grija intr-acolo.. casuta va exista mereu, c-un ceai pe foc si.. eu in pridvor.. nu-ti fie frica draga mea, caci sunt mereu cu tine, si chiar daca e noapte si nici o lumina nu iti va veghea calea, eu tot acolo sunt.. nu am nevoie de lumina soarelui sau lunei sa pot aparea, am nevoie de lumina ta, lumina ta de inger.. hai priveste inainte si fugi, fugi cat te tin picioarele, darama toata padurea asta nenorocita ce a crescut din buruieni si cand nu vei mai putea merge, intinde-te, te voi incalzi.. iar daca iti va fi frig, nu te-ntoarce, inchide ochii si vei vedea casuta, vei avea mereu un ceai cald pe plita si prajituri in cuptor.. dar pana atunci fugi, fugi, fugi.. umbra ta, eu.. priveste in palma ta, e universul..

monoton

el- vezi?
ea- ce?
el- fumul,
ea- da, ce e cu el..
el- te mangaie..
ea- cum?
el- cum o facea eu..
ea- si?
el- sunt gelos!
ea- esti gelos?
el- da..
ea- de ce?
el- paradoxal, el e in pietul tau si in acelasi timp te mangaie..
ea- fumeaza!
el- de ce?
ea- fumul..
el- ce e cu el?
ea- fumul vine din pieptul tau, fumul e ....

Oare asta e finalul despre care vorbea toata lumea inca de la inceput? Asta e ce isi doreau toti sa se intample, sau e doar dorinta ta, o dorinta ce a furat la cantar. Asa sunt filmele scrise de tine? Sunt aici si am sa raman mult timp, milioane de intrebari si-au gasit raspuns in plecarea ta si altele au luat nastere. Vreau sa cred te vei intoarce, ca vom recladii increderea, si totul ce am pierdut ca doi fraieri ce nu isi pot recunoaste sentimele si ca acesta este un vis urat din care am sa ma trezesc in bratele tale realizand ca m-am inselat. Mi-ar place sa ma trezesc langa tine si privindu-ma calm sa-mi spui "a fost un vis urat, sunt aici, e totul bine, sunt eu,", dar nu fac altceva decat sa alimentez motivul pentru care ai plecat. Am adormit in bratele tale si m-am trezit fara tine, plecata, rupta de lume sau cel putin de mine. Doare, da doare, si doare a dracului de tare totul, greselile imi zgarie peretii si dorul ma sufoca. M-am schimbat mult de cand nu mai esti, m-am ordonat si mi-am pus toate lucrurile in ordinea importantei. Ciudat e faptul ca in ciuda tuturor lucrurilor pe care le traiesc, tu inca repreziti tot. Imi lipsesti draga necunoscuta. Te-am mai vazut din intamplare, pare sa iti fie bine, sa fie chiar un motiv de bucurie totul.. nu pot fi invidios pe bucuria altora, iar daca tie iti este bine, atunci si mie imi este bine, chiar daca nu esti aici. Alte ori, te visez.. visez ca esti aici, ca-mi vorbesti, ca .. ca oricum nu fac decat sa mai alimentez motivele de cearta deci ma opresc. Ai fost vre-odata in pielea mea? Stii ca e prima data cand nu sarbatorim ziua noastra? dar intr-adevar, nu mai exista. Nu pot intelege cum iti e asa usor dar nici nu stiu daca vreau sa aflu. Mi-e frica de tine, mi-e frica de raspunsul intrebarilor, mi-e frica sa iti vorbesc, sa iti spun orice. Mi-as dorii ca macar odata sa ma suni de acolo unde esti si sa-mi spui ceva.. sa stiu ca esti bine, sa iti aud vocea, sa te simt, dar niciodata nu se va intampla asta pentru ca de asta ai plecat, sa elimini existenta mea, sa inveti sa traiesti fara mine, dar ai uitat sa ma inveti si pe mine. Nu-mi ramane decat sa ma afund in cuvinte, vise si sperante, traind cu speranta ca intr-o zi ma voi trezii din acest cosmar, ma voi trezii langa tine cea pe care am cunoscut-o pe acea scara plina de povesti. Mi-e dor de tine, de buzele tale, de vocea ta, de.. de tot ce reprezinti. Tie iti este? Nu sunt barbatul pe care crezi ca-l cunosti, in acest aspect te dezamagesc, nu pot fi tare in fata acestei intamplari, si da, plang si sunt plin de regrete, te-am avut si te-am pierdut, odata cu tot.

ratacind

          "ce de lume e aici, nu imi vine sa cred ca toti merg orbeste pe asemenea poteci intunecate si nimeni nu se intoarce pe drumul lui", asa imi spuneam in gand cand am ajuns acolo.. Acum eram langa tine, am clipit, si m-am trezit aici, intre toti acesti rapusi. Mereu, cand se intampla ceva imi place sa imi pun intrebari si tot singur sa-mi raspund la ele, in ideea ca poate cine stie, nu vad suficient de bine tot ce e in jurul meu. Universul se simte, nu se asculta. Sunt speriat, trebuie sa recunosc, nu pot privii cerul, e ascuns de zeci de ramuri incalcite, e un aer foarte rece aici, si din cand in cand se aud tipete.. Da, tipete a celor ce se ratacesc atat de tare incat isi pierd orice speranta ca se vor mai regasii.. Am ceva ore bune de cand umblu pe aici, nu poti vorbii cu nimeni, toti privesc in jos, debusolati de ei, de tot ce erau sau vroiau sa fie.. Am incercat sa intreb cum ajung la drum, cum sa fac sa ma aproprii, sa simt mirosul florilor ce delimitau drumul de padure.. dar se pare ca toti isi pierd cuvintele cand ajung aici, sunt atat de speriati incat uita cine sunt, de unde vin, unde se duc, si cel mai important, cum de s-au ratacit aici.. Cu cat mergi mai mult, cu atat te adancesti in padure, in intunericul propriilor ganduri ramanand ca in cele din urma, sa tipi cat te mai tin plamanii, sa te auda toti ca.. sa auda toti ca te-ai dus ca un prost ce nu a inteles sensul. Eu nu sunt asa, nu pot merge la nesfarsit in padurea asta, cu cat merg mai mult, cu atat ma pierd mai mult.. M-am asezat intre doi copaci ce iti lasa impresia ca formeaza tot acoperisul acestei paduri, incercand sa imi dau seama cum sa ma intorc, ce m-a adus acolo, si am facut asta pana in momentul in care mi-am pus intrebarea "oare ma voi mai intoarce vre-odata, sau voi sfarsii la fel ca ceilalti, lasand in urma doar un tipat de adio si o urma in covorul de frunze".. Am renuntat sa mai strig dupa ajutor, sa alerg speriat, sa ii intreb pe toti asteptand un raspuns vag,, Stau de ceva timp aici, si abia la lasarea noptii mi-am dat seama cum am ajuns acolo, si am reusit sa fac asta, pentru ca sunt singurul de aici ce nu priveste doar pamantul, se pare ca sunt singurul ce nu si-a pierdut speranta si inca priveste inainte.. Seara, fiecare se aseaza in dreptul unui copac, un fel de protector al noptii.. Abia atunci mi-am dat seama ca fiecare copac, noaptea, reflecta motivele pentru care te-ai abatut de la drum, randuri flosforescente lumineaza padurea noaptea, lumina greselilor.. Cand m-am intors sa-mi privesc copacul, sa imi inteleg rostul acolo, am fost socat sa realizez ca al meu lumina precum un far pe mare.. Putine de acolo erau precum al meu, si cu toate astea am inceput sa imi citesc fiecare greseala, gandind-o precum cel mai bun scenariu si analizand-o ca-n problemele matematice.. au trecut ore bune de cand fac asta, si intr-un final pot spune ca m-am inteles, si chiar mai mult de atat, mi-am inteles scopul in lumea pe care o formam.. Nu sunt un simplu trecator prin viata ta, sunt cel ce vrei sa ramana, sa ramana atata timp cat face bine, m-ai primit in inima ta si m-ai tinut la pieptul tau protejandu-ma de tot ce e in jur, dar eu nu am vazut toate astea, eu am fost cel ce avea ochii inchisi in lumina si acum am ochii deschisi in intuneric.. pe masura ce imi citeam randurile, padurea ma deplasa intr-o zona in care usor usor se lumina, si nu de la copacii celorlalti.. Abia acum, acum tarziu, am inteles fiecare gest, gand, dor, mangaiere.. mi-am reconturat propria gandire, viziune asupra ta, si orice e legat de asta acum are o noua forma, un nou contur, dar acelasi scop.. tu
          Sunt in santul de langa drum, aici jos priveste si ma vei gasii insangerat de dor, inca speriat de ce am vazut acolo, dar un alt eu, un eu ce nicioada nu se va mai intoarce acolo, ajuta-ma sa ma ridic...

"jurnalul scarii C" part.10 ( 2 )

02:25 a.m. - Au trecut, poate, zeci sau sute de zile de cand imi fumez prima tigara inaintea ta, doar pentru a te mai privii 5 minute. S-au stins sute sau chiar mii de tigari in scumuiera de pe pervazul tau, tigari ce te-au privit asa cum doar eu o pot face. Au trecut milioane de clipe alaturi de tine, clipe in care am invatat ce este rabdarea, ce este bucuria, ce inseamna dor si cat de puternic este el, ce inseamna lipsa.. clipe in care m-am simtit ca un copil in clasele primare, invatand de la zero fiecare litera si descoperind lucrurile ce ma inconjoara.. dar cel mai important, clipe ce nu le regret sau nu le voi regreta vre-odata.
Astazi, astazi ceva nu a mai fost la fel. Trezindu-ma ca de fiecare data cu cateva minute inaintea ta, am realizat ca nu esti langa mine. Atmosfera din casa era diferita, un parfum de portocal plutea in aer, o cromatica diferita lumina casa. Nu stiam ce sa fac, sa ma sperii sau sa ma las ametit de parfumul calm ce invaluise pana si asternuturile. Confuz, imi iau o tigara si plec in cautarea ta, nici cativa pasi nu mi-au trebuit pentru a te gasii laga cel mai frumos brad de craciun. Era primul nostru craciun impreuna, prima noastra sarbatoare ce avea sa ne uneasca mai mult decat alte intamplari de pana acum.

rasarit

e un rasarit de septembrie.. un rasarit plin de lumina, dar atat de rece.. chipul tau e usor mangaiat de cateva raze ce au reusit sa treaca de fereastra prafuita.. sunt gelos ca ele te pot atinge in fiecare dimineata, iar eu, grabit in aceasta fuga a supravietuirii nu apuc sa te privesc atat de atent in fiecare dimineata.. dimineata asta e mai speciala, nu iti pot vorbii, dar iti pot scrie.. "iubita mea, daca maine as disprea, ti-ai amintii oare de degetele mele ce iti conturau trupul delicat parca desprins din sclupturi renascentiste? mirosul de tutun ti-ar amintii de sarutarile mele? tigara ce inca fumega in scrumuiera ti-ar spune povestea de noapte buna asa cum o faceam eu? ai putea lasa alte buze sa-ti tatueze celulele".. iti simt fiecare gand si traire, privindu-te dimineata de dimineata..

"jurnalul scarii C" part.10 ( 1 )

05:30, sunt pe geamul balconului tau, fumez plangand... Nu sunt lacrimi de tristete iubita mea, sunt lacrimi de bucurie ca esti, ca sunt, ca suntem si m'am trezit in brantele tale privind zambetul tau. Tu dormi invelita de fumul tigarii ce intra nonsalant in casa si de lumina unui zambet ce ti-a ramas tiparit pe chip de aseara. Parul iti acopera sanii sfiosi si mainile delicate imi pastreaza locul cald. Pictor sa fi fost, as fi surprins acest moment realizand cel mai complex tablou. Sunt cateva zile bune de cand ma trezesc aici, de cand adorm aici. Zile bune de cand impartim fiecare secunda, zile in care fiecare tigara imortalizeaza zambete si iubire. Scrumiera imi e plina de zambete, nopti albe, dragoste, cafele dulci.
Ma trezesc inaintea ta, sa te vad dormind si sa-ti conturez fiecare trasatura in fumul perfect a tigarii matinale. Piela ta miroase a cafea tarzie, iar casa ta pastreaza parfumul primei zile in care am calcat pragul ei. Oricat as locui aici, nu imi pot obisnui simturile cu acest parfum, simtindu-l mereu. E un parfum atat de calm, linistit, ce completeaza perfect muzica ce canta mereu, oriunde. Fiecare obiect din casa asta se completeaza reciproc cu altul... Totul este un univers perfect simetric construit dupa bunul plac a unei divinitati absolute, o divinitate intruchipata intr-o femeie, tu.

"jurnalul scarii C" part.9

Adesea, tarziu in noapte, fumez in parcarea blocului ei. Privesc balconul ei minute in sir, sperand ca o voi vedea. Uneori, o vad cum danseaza lasciv pe cine stie ce piesa de jazz fumand teatral, alteori e doar o lumina ce coloreaza griul sumbru a unui cartier. In seara asta, lucrurile stau diferit, in seara aceasta ... o voi cauta.

Imi petrec noptile dand frau liber romantismului ce zace’n fiecare celula ce’mi alcatuieste corpul. Nu, nu e un romantims plin de tandrete in a tine de mana sub coroanele bogate a copacilor din parc. E un romantism trist, e romantismul unui aberant ce s’a oprit din miscare, in era vitezei, si a privit in jur observand ca lumea e prea rece, ca toti saruta in graba, iubesc in graba, scriu SMS-uri in graba … dau beeb’uri. Nu, eu nu sunt asa, nu pot fi asa, pentru mine timpul este doar un factor nu si o problema. Profit de el cat pot. Ma opresc din acest maraton al vietii cotidiene si scriu un vers, o poezie, o cugetare. Nu scriu in graba, cuget, fumez, privesc in gol si apoi imi asez cuvintele amare pe foaie. De obicei imi e greu sa gasesc cuvintele care sa descrie perfect ceea ce simt, vad zeci de filme, ascult discografii, toate pentru un singur vers de cateva cuvinte dar cu atatea sentimente, trairi si amintiri. Scriu despre divinitati absurde, demoni ce aspira la eliberare, nicotina, cofeina si mai des despre ea. Ea, muza mea fara nume in aceste vise dar atat de simpla in viata reala.

Imi iau inima in dinti, urc scarile, bat la usa si brusc muzica se opreste si foarte usor se deschide usa. Era cea mai frumoasa fiinta din univers, o vedeam mai frumoasa ca niciodata. Totul era perfect ... Cand m’a vazut a sarit in bratele mele. Cu lacrimi in ochi mi’a soptit la ureche: “te asteptam, stiam ca ai sa vii”. Sa fiu sincer, m’a speriat putin aceasta replica, ma simteam un pion pe tabla de sah a vietii in care ea este jucatorul.

Am pasit timid in casa. Acelasi parfum plutea in aer si parea ca pana si casa se bucura de venirea mea. Ea, radia de fericire si se balbaia in incercarile zadarnice de a imi povestii diferite lucruri. O simteam trista, dar vroiam sa o las sa vorbeasca ca apoi sa o pot strange in brate ... Ma privea pierduta in timp ce'si aprinde tigara ...

" Simt cum lipsa ta vrea sa ma sugrume. Noaptea isi prelungeste corzile prin incapere, peste cersafurile albe si peste gandurile lasate pe noptiera. De cand nu ne’am vazut? sau ne’am vazut vre’odata? Te cunosc mai bine decat ma cunosc pe mine, desi niciodata nu te’am cunoscut. Esti un scriitor, un realist incurabil, un nebun incurabil. Unul dintre acei oameni, pe care timpul nu’i mai chinuie. Ai simsit, ai trait, ai vazut si ai gustat cam tot ce se putea. Pentru asta si tin la tine. Da, tin la tine. Mai mult decat tin la mine. Pentru maturitatea, pentru intelepciunea ta. Pentru pasiunea si gingasia cu care iti treci degetele prin parul meu. Pentru noptile in care ma privesti, pentru ca a doua zi sa’mi spui ca sunt frumoasa. De fapt, nu’mi spui niciodata, dar mi’o spui mereu. Niciodata si mereu. Ce cuvinte ciudate. Nu au aparent nimic in comun, la fel ca noi. Dar au totul. Totul si nimic. E ceea ce avem noi. Un tot intr’un nimic. Nu esti real. Esti o alta figura, un alt portret creat de imaginatia mea. Drept e, ca esti cel mai reusit de pana acum, conturat pana la ultimul detaliu. Ai chiar si suflet. Asemanator cu al meu. E al meu? Eu mai am suflet? Esti ceea ce vreau sa fii, dar pare ca nu esti real. Ce e realitatea, si unde incepe sau unde se termina ea? Oamenii dau nastere realitatii, si asta pentru ca au nevoie si de lacrimi, de durere. Pentru ca omului nu’i trebuie doar fericire. Nu ar stii ce sa mai faca cu ea. Nu ar mai aprecia’o. Ar risipi’o fara rost. Ar da cu ea in stanga si in dreapta. Pe nimic. In lucrurile mici sta fericirea, asa mi’ai spus scriitorule. Si’ti dau dreptate, si ma chinui ca nu te’am crezut mai devreme. Dar niciodata nu e prea tarziu, ci mereu prea devreme. Tot de la tine stiu si asta. Vis umblator. Dar sa revin. Vorbeam de realitate. Tot eu spuneam ca nu vreau sa mai visez, si asta pentru ca visul nu face altceva decat sa amane realul. Real de care tot nu poti scapa. Prostii, aberatii ieftine. Sau poate doar pe jumatate. Visul e bun, pana devine toxic. Exact ca alcoolul. Cu toate astea nu ne lasam de el. Realiatea e ceva in care te refugiezi. La fel si visul. Asta au in comun. Omului ii place realitatea. Ii place caderea in gol fara parasuta. Ii place sunetul oaselor sale, cand se strivesc de pamant. Da. si asta ii place. Il face sa se simta viu. Ii aduce aminte ca e carne, carne si oase. si sange. De asta te’am creat scriitorule. Sau poate te’a creat altcineva, inaintea mea, si eu doar te’am regasit . Dar nu asta conteaza. Conteaza doar ca esti aici, mereu acelasi, dar niciodata la fel, si vei fi aici cat timp vom avea nevoie, unul de celalalt."

... ... ...

"jurnalul scarii C" part.8

Ea nu ma cunoaste. Nu stie ce lume se ascunde sub pleoapele mele, ce vise reci sunt tigarile mele, ce suflet jegos sunt. Obisnuit sa plec cand altii se descalta, sunt pe picior de plecare. Voi pleca din nou o perioada de timp, o perioada in care voi fi departe de ea, o perioada departe de toti si toate. Plec unde cerul e altfel, unde aerul are alt gust, unde lumea fuge mai repede. Voi ingropa intreaga scriere in ochii ei, voi saruta lumea pe buze si fara sa privesc in spate, voi pleca amar, departe. Poate e mai bine asa, poate nu. Ea va intelege, isi va da seama ce monstru a imbratisat, va zambii si ii va fi dor. Imi va fi dor de ea, de tot ce o constitue ca fiinta. Stiu ca oricine o va gasi, nu o va vedea cum am vazut'o eu. O clipa sa se priveasca prin ochii mei ar intelege tot. A trecut mult timp de cand ne intalnim, de cand ne amestecam in miezul noptii, de cand rasaritul ii incalzeste sanii timizi, de cand buzele ei nu au mai simtit amarul lacrimilor cu rimel, de cand zambeste fara motiv. Nu va stii cand plec, e mai bine asa, nu o voi vedea plangand, nu as rezista. Se va trezi intr'o dimineata fara mine, va privi in jur, linistea o va face sa inteleaga. Va intelege de ce am facut asta. Va fi ultima noapte de dragoste, intaia noapte de dor, iubita mea. Ii voi scrie din cand in cand. Uneori, parfumul scrisorilor ei imi va aduce linistea de care am nevoie. E armata vietii mele, voi pleca sa devin un nimeni de nicaieri. Toate noptile albe, soaptele ei, hartiile sifonate, le voi ascunde bine, sa nu poata fi atinse vre'odata.

"jurnalul scarii C" part.7

Eram in fata ei, o priveam incert si cu un tremur pe buze. Era atat de frumoasa dar si atat de departe. Nu stiu ce e in sufletul ei sau cine e in inima ei. Pot fi un simplu trecator prin patul ei patat cu lacrimi sau pot fi eu motivul zambetului ei. Ii ating temut chipul tremurand de emotie. Cum am ajuns aici? De ce eu am fost ales din intregul univers sa o ating, sa impartim somnul tarziu si sa ma indragostesc de ea. E o dragoste ciudata, ea are ceva aparte, doar ea. Nu reusesc sa'mi aprind tigara ca ea se trezeste si'mi sopteste "buna dimineata...". Vocea ei imi patrunde pana in cele mai adanci colturi ale mintii si rasuna ca'ntr'un ecou infinit. Putin nedumerita de prezenta mea, zambeste nonsalant si ma'ntreaba "cafea sau ceai?". Intreaga dimineata ne'am petrecut'o privindu'ne fara sa spunem prea multe. Ma privea cald si ma atingea usor din cand in cand. Ma saruta sfios pe gat spunandu'mi sa nu plec, sa nu o parasesc. "Te astept din prima zi in care te'am vazut, te astept si acum ca ai venit, te rog, nu pleca". E o mizerie in mintea mea, zeci de ganduri incearca sa se aseze la locul lor si sa poata exprima ceva. Sa fie oare vorba despre o iubire imposibila ce a spart barierele universului? Sa fie adevarat tot ce imi spune? Sa existe, oare, cineva care sa ma fi asteptat in tot acest timp in care am calatorit prin zeci de suflete goale si reci? Un gand ciudat si nesigur isi face loc in mintea mea, sa fie ea, oare, cea ce imi bantuie visele si isi varsa dorinta si iubirea in scrierile tarzii? Stau la pieptul ei, ascultandu'i inima ce isi mareste pulsul cu fiecare respiratie. Mainile ce ma ating, tremura. O lacrima ii uda usor buzele mari in timp ce trage puternic aer in piept sa zica ceva. S'a oprit. Inima ii bate puternic dar tace strangandu'ma puternic in brate. Sa fie oare raspunsul la toate intrebarile?! Aceasta sa fie nevoia umana de atasare? Privesc pierdut tavanul perfect alb. Sunt in bratele ei, sunt intr'o lume ce mi'a fost straina pana acum. Mi'e frica de fiecare secunda alaturi de ea, dar imi place. Acum e doar a mea si nu voi mai pleca in plimbari singure printre suflete pustii.

almagam

in furtuna de fum din profunzimea patului,
iti zaresc silueta ascunsa privirii omului.
un jalnic scriitor pierdut in capcana sufletului tau
ambitionat de tigari si melodrame, loveste disperat
sa sparga peretii de tacere a unui cavou de inger rau,
drama unui muritor de rand pe drumul trist
a fericirii tale, dama ce sorbi cu atata pofta, mizeria
sanatoriului mintal din care nasc aceste razboaie din romantismu
in care tu, te joci, glumesti, si'ti bati joc de imaginatia
prin care am creat un demon al romantismului meu
ce a scapat din lanturi, calcand in cale reguli si armonii
bantuindu'mi fiecare colt al imaginatiei, scrijelindu'mi peretii
cu durerea lui, urlandu'mi in vise, cersind moarte
fara rima si inteles, doar sa nu mai, sa nu mai sufere.
si l'am omorat in aceste randuri, imi urla si acum in minte
se stinge in durerea si chinul romantismului din mine
ravasit imi urla indurare, tusind in perdeaua de fum
"m'ai nascut in romantism si am trait in romantism
acum mor in versuri fara rima si sens, mor ca o javra.
te'ai folosit de mine, am fost un tablou in furtuna
si ma sting acum, in durere si iubirea ei de care ma despart.
nu ai cum sa faci asta, mereu voi fi aici, sunt nemuritor".
l'am cautat ingrozit in multe suflete, scrumiere si pahare
l'am cautat ingrozit in multe cearsafe, buze si nopti pierdute
l'am gasit in sufletul tau, imbratisandu'ma'n ploaie
suntem unul si acelasi, un demon, iubita mea!

timpul

Obosit de fuga prin timp si univers,
m'am oprit, respirand fumul inecacios
a tigarilor prafuite de amintiri.
Eram singur in puzderia farmecelor
Parca adormit. 
Priveam debusolat fuga lor haotica,
un maraton ce nu are inceput sau final.
Ma simteam singur, pierdut de ei.
Obosit fiind, plangeam divinitatea
ce fuge odata cu ei  si uita sa oboseasca.
Ploua, lacrimile universului ma loveau
fara mila si'mi spulberau masca fumurie
ce ma ascundea de privirea lor.
O singura raza de lumina strabatea
intunericul norilor.
Atunci, prin cortina de fum gri
ti'am zarit trupul sfasaiat.
Te impiedicasei in fuga timpului.
Te'am privit ani intregi
cum te tarai sa ajungi la ei.
Sufletul tau era patat de iubiri reci si dure.
Ii iubeai doar sa te traga cativa metri in noroi
si sa te abandoze mai ranita.
Ma priveai cu mila crezand ca voi face ca ei,
atingandu'ti trupul firav cu mainile reci,
brutal asemenea unui mecanic fara mila.
Atunci m'am ridicat parasind banca mortii
si venind spre tine, ti'am furat povestea
intiparind'o in suflet si'n foi murdare
de lacrimi sarate si rimel al femeilor
ce mi'au patat creatia.
Am sa'ti rescriu povestea, ziceam
Eu sunt autorul acestei lumi, iar tu,
Tu esti reflexia mea .
Eu sunt timpul si universul
ia'ma de mana si'ti voi arata cum,
pasind printre ei, vom trece neobservati.
Speriata ai tras din tigara mea,
Amintiri si povesti necunoscute.
Ai expirat un fum ce m'a invaluit,
Eliminand fiecare individ din jur.
Noaptea, strapuns de amintirea miilor de paturi
Te privesc cum iti asezi pat din vise si sperante
Sa dormim impreuna in aceasta lume goala.
Povestea mea? Eu sunt scriitorul? Eu sunt tu.
Tu cine esti? Cine suntem? De ce suntem?
E povestea noastra.
Mi'ai imbratisat sperantele si le'ai dat viata,
Mi'am sarutat lumea pe buze,
Am sarutat fruntea universului,
adormind.
Ceva timp mai tarziu, increstam romantismul
pe pergamentul pielii tale, in atingeri fine
ale sanului drept.
O lume fara viata ne era inchisoare,
Iubire in culorile unei lumi in alb si negru
Ma sarutai cu sete si teama,
privindu'ma profund si gasindu'ma
bolnav printe randuri si cuvinte.
Tremuram la gandul ca ma atingi

si speriat tipam

"Lumea nu gandeste,
Habar nu are ce e sub acest condei,
Cat adevar las pe foaie".
Te priveam cum desenezi in stele,
luna fiindu’ti calimara si soarele condei.
Imi bati in coaste copil al universului
Ma plimb pe aleea trandafirilor sufletului
demonii mei ingrijindu’ti florile sangerii.
Parfumul tau imi era oxigen
cautandu'ti fiecare cicatrice.
Erai natura literaturei, muza divinitatii.
Sute poate chiar mii de cicatrici
A inimelor reci ce ti'au pasit aleea
Am renuntat la mine sa te vindec,
Am cules din piele si suflet,
Sa acopar urmele si gandurile grele
Ce iti ingreunau pasul.
Ma porti oriunde, iubita mea
Aseaza'ma'n cuvinte goale,
Stinge'ma'ntre chistoace de amintiri
Si aprinde'ma cand ti'e dor.

"jurnalul scarii C" part.6

O priveam fara sa ma satur. Fumam din cand in cand.  Intregul ei trup era un joc al luminilor de rasarit. August sangeriu ce’si varsa caldura matinala peste un trup, trupul ei. Simt caldura cu care ma imbratiseaza, imi transmite visele ei printr’o simpla mangaiere. Ca o pisica pe burlane pasesc pe parchetul rece. Merg debusolat spre bucatarie. Casa ei avea ceva anume. Un parfum placut plutea in aer, un jazz in surdina si ceva planse incepute sprijineau peretii. Sincer sa fiu aveam nevoie de putin aer si o cafea rece. Dupa toate astea, mi’am aprins o tigara, m’am asezat turceste si priveam pierdut spre ea. Imi era frica pentru momentul in care se va trezii. Ma simteam putin in plus acolo, sunt un impostor la bustul gol care’i invadeaza casa cu fumul tigarilor. Fumez si o privesc cum doarme. E artista. Gaseste frumosul in orice o inconjoara. As vrea sa scriu, sa’i descriu fiecare parte a corpului in zeci de romane, dar mai mult ca sigur sunetul tastelor ar sparge visul in care e profund pierduta. Simt cum tacerea vrea sa ma sugrume. Timpul isi prelungeste corzile prin incapere, peste cersafurile albe si peste gandurile lasate pe noptiera. Eu fumez aceasi tigara. Parul ti’e asa cum imi place. Doar cateva suvite imi mai mangaie fruntea si obrajii. Uneori uit, si imi imaginez ca tu esti cea ce imi mangaie chipul fara sa te opresti. De cand nu ne’am vazut? sau, Ne’am vazut vreodata? Te cunosc mai bine decat ma cunosc pe mine, desi niciodata nu te’am cunoscut. Unul dintre acei oameni, pe care timpul nu’i mai chinuie.  Ai simtit, ai trait, ai vazut si ai gustat cam tot ce se putea. Pentru asta si tin la tine.Da, tin la tine. Mai mult decat tin la mine. Pentru pasiunea si gingasia cu care iti treci degetele peste chipul meu. Nu esti reala. Esti o alta figura, un alt portret creat de imaginatia mea. Drept e, ca esti cel mai reusit de pana acum, conturat pana la ultimul detaliu. Ai chiar si suflet. Asemanator cu al meu. E al meu? Dar eu mai am suflet? Esti ceea ce vreau sa fii, dar pare ca nu esti reala. Ce e realitatea, si unde incepe sau unde se termina ea? Oamenii dau nastere realitatii, si asta pentru ca au nevoie si de lacrimi, de durere. Pentru ca omului nu’i trebuie doar fericire. Nu ar stii ce sa mai faca cu ea. Nu ar mai aprecia’o. Ar risipi’o fara rost. Ar da  cu ea in stanga si in dreapta. Pe nimic. In lucrurile mici sta fericirea, asa mi’ai spus. Si’ti dau dreptate, si ma chinuie ca nu te’am crezut mai devreme. Dar niciodata nu e prea tarziu, ci mereu prea devreme. Tot de la tine stiu si asta. Vis umblator. Dar sa revin. Vorbeam de realitate. Tot eu spuneam ca nu vreau sa mai visez, si asta pentru ca visul nu face altceva decat sa amane realul. Real de care tot nu poti scapa. Prostii, aberatii ieftine. Sau poate doar pe jumatate. Visul e bun, pana devine toxic. Exact ca alcoolul. Cu toate astea nu ne lasam de el. Realiatea e ceva in care te refugiezi. La fel si visul. Asta au in comun. Omului ii place realitatea. Ii place caderea in gol fara parasuta. Ii place sunetul oaselor sale, cand se strivesc de pamant. Da. Si asta ii place. Il face sa se simta viu. Ii aduce aminte ca e carne, carne si oase. Si sange.  De asta te’am creat. Sau poate te’a creat altcineva, inaintea mea, si eu doar te’am regasit . Dar nu asta conteaza. Conteaza doar ca esti aici, mereu aceeasi, dar niciodata la fel. Si vei fi aici cat timp  vom avea nevoie, unul de celalalt. Gata sa’mi sfasii carnea, si sa’mi saruti ranile.

"jurnalul scarii C" part.5

E dimineata. Stau langa ea in pat, o privesc confuz. Cum am ajuns aici? Imi aprind o tigara si incerc sa'i conturez trupul in fumul dens. E atat de fericita cand doarme, spune ca'n somn viziteaza o lume in care exista doar doi oameni. E o lume in care nimeni nu are acces si nu intelege de ce ea este un privitor al acelei lumi. O lumina calda ce strabate fumul se aseaza cald pe sanul ei drept luminandu'l ca pe cea mai de pret bijuterie a omenirii. Mainile ei, atat de fine, imi cuprind abdomenul slab. Nu a fost o noapte de dragoste, a stat in bratele mele pana a adormit. Mi-a vorbit atunci pentru prima oara despre ea. Nu stiu de ce, nu stiu nici macar daca voiam sa aflu. Vezi tu, n-as putea niciodata sa-ti explic cum era ea. Poate daca o  intalnesti intr-o zi, tu o sa o vezi altfel. Vei fi de acord ca e frumoasa,.cu buzele rosii si pline, o sa te strapunga parfumul ei , dar n-o sa intelegi niciodata cum o vedeam eu. Nici n-ai avea cum altfel, caci eu o  priveam prin ochii unui scriitor ce a intalnit muza in carne si oase. Am incercat sa'i conturez fiecare linie a corpului in mangaieri usoare. Dar sa iti descriu tie cum era, nu pot. Cuvintele m-ar limita, n-as putea nicicand sa te fac sa intelegi ce insemna ea pentru mine.“frumoasa” mi se pare un cuvant fara sens, sa spun ca era “fascinanta” e mai mult un cliseu… desi da, era pur si simplu fascinanta, vulnerabila si sigura pe ea in acelasi timp, avea un fel de a fi care iti lua ochii, simpla ei prezenta te facea sa uiti ca ar mai fi fost si altcineva in jur. Ramaneai buimac numai privindu–o si nu stiai ce ai în fata ta: un copil slab si inocent sau o femeie in toata firea, nu stiai ce ai vrea sa-i faci, sa o iei în brate si sa o protejezi sau sa rupi hainele de pe ea? Avea cel mai frumos zâmbet si nu stiu altii ce au vazut la ea, dar eu de ochii ei tristi si plini de farmec m-am îndragostit. Era o contradictie, un mister, si pentru mine tocmai asta o facea atat de speciala. Era singura persoana care ma determina sa scriu cat mai mult, sa o asez in zeci, poate sute de cuvinte, sa o ating delicat cu fiecare litera si ii conturez formele sublime in randuri. Cand am cunoscut'o mai bine ,aveam sa aflu ca imaginea asta perfecta, doar atat era, o imagine. Era un copil, nesigur ,in ea se ascundea cel mai trist suflet  pe care il intalnisem vreodata. Era neincrezatoare ,ezitanta, singura. Nu ii placeau oamenii, cu toate ca se invartea printre ei , si nici nu ii lasa sa se apropie de ea. Nu am inteles niciodata, sa ai nevoie de caldura, dar sa stai in intunericul propriilor ganduri, sa iti fie foame de iubire .. dar sa o refuzi , deoarece poate uneori parea ca nu vine de la persoana care trebuie. Cu toate ca uneori le accepta pentru a'si hrani sentimentele, pentru a umple lipsurile. . Zaceau contradictii una peste alta. Imi lumina privirea cu cel mai frumos zambet. De multe ori.. Nu'i venea sa creada ca exista atat adevar, atata sinceritate si atata caldura pe lumea asta, din partea cuiva. Nu intelegea modul cum poate fi  inteleasa doar dintr'o privire, si devenea adesea confuza. Incerca sa inteleaga toate aceste lucruri, poate prea fara sens, dar o ridicau pe cele mai inalte culmi. A observat ca toate au un sens, atunci cand are cine le da un sens.  Se afunda in gadurile ei.. se plimba agale printre ele... Ii era  teama ca oamenii nu vad dincolo de un ambalaj frumos, de mutle ori.. si privesc totul ca si cum ar fi un tablou intr'o galerie de arta ..vor fi furati de piesaj ,pe moment iar apoi  vor intoarce spatele si vor pleca fara sa se mai uite macar pentru cateva secunde in urma. Nu multi vor reusi sa descopere povestea de dincolo de panza, si prea putini o vor intelege. Foarte rar se uita in ochii mei, in ochii oricui .Nu se asteapta nimeni ca acel chip frumos sa ascunda si o oarecare adancime sufleteasca . Am inteles de la ea, ca ii e teama sa nu ramana singura. Frumusetea e trecatoare, iar daca eu fac la fel ca restul , iubirea mea se va duce odata cu tineretea ei. Avea un zambet copilaresc, era incantatoare , misterioasa cu privirea ei calma si cufundata în linistile coplesitoare. Era dezgustata de cei din jur, de inconstienta lor ,dar se dispretuia intr'un fel pentru ca nu se considera demna de a fi iubita, si credea ca nu merita prea mult.  Salva aparentele cu un simplu zambet... insa cine putea sa vada dincolo de el... cu adevarat cine vedea, o fascina. Nu se intampla asta foarte des, ba chiar o singura data... si a fost captata. Traieste o iubire nemarginita de atunci.. nu credea ca e posibil... A reinviat. Poate si acum se mai simte trista si singura. Dar stiu ca acele goluri vor fi umplute. Se gandeste de multe ori inainte sa faca un lucru si cu toate astea se intampla sa dea gres, nu regreta foarte multe deoarece considera ca toate se intampla cu un scop. Ii vede pe oameni cat sunt de superficiali, si macar pentru o secunda cred ca isi doreste ca toti sa aiba suflet, si sa iubeasca cum iubeste ea. Dupa ce a adormit, am sarutat'o pe frunte, si am ramas langa ea sa o privesc cum doarme. Nu am putut dormii, eram atras de perfectiunea ce o intruchipa. O priveam fara sa ma satur. Fumam din cand in cand. 
 

Cuprinsa de un somn letargic
iti mangai trupul perfect, melancolic,
si'mi aprind o tigara sa'mi completez universul.

Divinitatea feminina, cum te'ai pierdut in gandul
si'n imbratisarea unui pacatos asemenea mie?

Iti simt si acum buzele cum imi saruta pleoapele.

Metamorfoza mea luand sfarsit, m'am intors
sa iti fiu jucaria copilarii cu care adormi
fara sa iti pese de ziua urmatoare,
fara ca gandurile sa iti faca nopti albe.

Personaje de basm in fumul de tigara,
te mangaiau si incercau sa iti sopteasca
"nu pleca, nu ne lasa, nu vrem sa te raneasca"!

Parul tau asemenea firelor de catifea
imi invadeaza universul care statea sa cada
pentru ca a mea simpla tigara, se termina
in groaznicul urlet a sufletului, de a nu te lasa.

Adormim impreuna incojurati de sute de personaje
ce ne vegheaza somnul si trupurile amestecate
caci fumul ce ne incojoara e al tau suflet imprastiat
in asta camera goala unde al meu suflet e'ngropat.

"jurnalul scarii C" part.4

Dupa cum bine stim, fiecare lucru din univers are o menire, un scop si probabil un final. Timpul nu iarta, si arunca cate o pastila de adevar pentru toata lumea. Acest lucru se pare ca l'am simtit in momentul in care necunoscuta ce ma urmareste, se pare ca oriunde as pleca, m'a asteptat la iesirea dintr'un magazin de cartier. A fost cam asa.
"Am intalnit pe cineva in magazin.. Persoana aceea, care mi-a zambit  cu ceva timp in urma. Asteptam sa fie singura.Venise momentul,dar de aceasta data  putin diferit, din privirea ei am inteles ca toate celelalte intalniri ,scurte, zilnice se vor reuni in una singura. Simpla, cu multa tensiune ,sentimente confuze,frica..O frica poate putin inexplicabila pe alocuri.. Din momentul scurt al intalnirii , m-am gandit la faptul  ca urma sa fie a mea in seara aceea, aveam un sentiment triumfator , o intalnire lunga, putine cuvinte, o tacere de mormant uneori. Am simtit pentru prima data. Stiam ca locul ei e acolo. Asteptam cu nerabdare sa treaca timpul. Trecea greu. Venise pasnic, calm. Gandeam amandoi probabil ca urma sa fie “ noaptea noastra” de aceasta data. Eram plini de emotii, ne incurcam in cuvinte,eram neindemanatici,  dar simteam de fiecare data cand ne privim ca urma o aproapiere. Imi era teama sa o ating. Simteam ca este atat de firava incat am sa o ranesc. Nu stiam cum sa reactionez. Insa orice cuvant al ei, ma schimba radical. Treceam prin stari si stari, care aveau o profunzime incredibila. Simteam ca vroia sa spuna anumite lucruri, dar de multe ori ceva ma oprea. Dupa toate cuvintele, simteam ca era momentul sa ating buzele ce mi'au invadat fiecare parte a imaginatiei bolnave, nu stiam daca urma sa regretam, sau era bine ceea ce faceam. Am avut parte de imbratisari calde in care o simteam atat de aporape. Simteam cum ii bate inima la fiecare atingere de a mea, de fiecare data cand buzele mele o atingeau , avea fiori. Nu putea sa isi explice de unde toate acestea, de ce atunci, si de ce cu mine, probabil ca nu mai simtise de mult aceste sentimente si probabil ca nu mai avusese de mult gandurile acestea. Simteam ca vrea sa se apropie dar poate ca avea si momente de ezitare. Simteam frica la orice atingere. Atingandu'i buzele simteam acea siguranta a serii de august tarziu. O simteam in totalitate, parea ca ii stiu fiecare gest, parea ca ne cunoastem de la inceputul lumii, si abia acum reusisem sa ne intalnim si sa ne eliberam amintirile si sentimentele acumulate prin micile manifestari. Simteam tristete, in unele momente. Nu-mi explic de ce. Reveneam si o priveam, stiam ca nu are ce cauta acel sentiment. Probabil nesiguranta, si evenimentele ce ne'au intristat viata era cauza acelor sentimente triste ce ne dezechilibrau. Era acolo, o aveam, era doar a mea. Nu stiu unde duce. Si imi pun vesnica intrebare, de ce? De ce incep sa tin la ea? De ce e in viata mea? De ce imi raspunde cu aceleasi trairi, si aceleasi sentimente? Ce am facut ? De ce merit toate aceste? De ce are nevoie de mine? De ce imi vorbeste atat de frumos si de ce e atat de profunda? De ce e asa? De ce am cunoscut'o? Nu voi avea un raspuns, si stiu ca de fiecare data cu fiecare intalnire vor aparea tot mai multe intrebari, fara raspuns de asemenea.  Imi doresc sa nu pierd lupta, imi doresc sa continuie in doi fara ca vreo unul din noi sa cada la pamant. Prezenta ei era una sublima, forma buzelor, parfumul ce o'nvaluia, ochii mari si plini de mister, toate proveneau dintr'o lume misterioasa, o lume ce nu e observata de orice trecator indiferent si grabit in aceasta lume a vitezei. Eu, eu m'am oprit pentru o clipa sa privesc in aceasta lume, sa privesc dupa acel machiaj subtil ce ii invaluia tenul delicat. Ce am vazut acolo, am inteles ca trebuie sa ramana secret. Daca acea lume ar fi invadata de fiecare trecator probabil inocenta si intreaga fiinta ce o ascunde ar disparea devenind un simplu muritor grabit in aceasta lume. Am inteles ca trebuie sa o apar si sa rapesc o parte din ea, sa o asez in cuvinte pe foile mele murdare. Imi era frica de acest lucru, imi era frica sa nu o ridic pana la divinitate si apoi demonului romantismului sa o doboare, dar ea nu e asa, ea e diferita, are aceasta lume in privire si secrete pe buze. Acele buze nu trebuie sa simta gustul sarat al lacrimilor patate de rimel. Nu a vrut sa facem cunostinta, zicea ca ne cunoastem de cand lumea a luat nastere, si nu are rost sa ne pierdem timpul in formalitati de genul. Ne vom vedea mereu, e langa mine oriunde as fi, orice as face. "Sunt foile tale, sunt cuvintele tale, sunt intreaga ta creatie ce a luat nastere. Eu sunt muza ce'ti invadeaza mintea de fiecare data cand scrii sau visezi. Scrie, aseaza'ma'n cuvintele pline de inteles si da'mi forma in visele tale. Vom fi mereu impreuna!". Aceste cuvinte m'au lasat fara glas si am inteles ca ea, ea este defapt demonul ce ma bantuie in vise si'n scrieri. Ea este demonul ce omoara fiecare muza. Tremuram la fiecare cuvant ce'l rostea, si inca tremur doar la gandul ca e acolo si ma priveste. "

"jurnalul scarii C" part.3

                            Draga necunoscutule,



                 Era o seara linistita, calda,  stiam ca era ora la care mereu te puteam vedea. De fiecare data veneai fara sa stiu. Simplul fapt ca te stiam acolo, imi oferea o oarecare siguranta, ma simteam protejata. Contez pentru cineva, stiam ca zambetul acela din toate celelate zile ma va face sa ma simt mai bine. Toate probleme se sfarseau de fiecare data cand ma apropiam , simteam cum inima incepe sa imi bata tot mai tare, nu pot sa explic de ce. Dar asteptam cu nerabdare momentele in care veneai. Nu se intampla mereu. Te-am asteptat de multe ori si nu ai venit, simteam cum ma apasa greutatea problemelor.. De fiecare data cand te vedeam, se deschidea o lume, o lume in care eram doar noi si nu conta nimic, nu era nimeni. Ne priveam timp de cateva secunde si vedeam dincolo de noi parca ne cunoastem de atata timp, si suntem atat de obisnuiti. Ne cunoastem orice gest, orice privire. In momentul cand te privesc, imi doresc sa ma apropii tot mai tare, simt ca daca ajung la tine, nu imi mai trebuie ceva. Probabil e ceea ce lipseste. Simt nevoia sa'ti vorbesc, sa'ti ating mana.
                    Ma simt atat de speciala, poate pentru ca nu am intalnit pana acum toate aceste trairi, pentru ca le transmiti intr'un mod in care ma da peste cap total, si imi revin cu greu. Imi e frica de multe ori. Nu am avut parte de ele, cel putin nu in modul asta. Ma gandesc ca poate nu sunt pregatita pentru trairi asa de puternice, ma gandesc ca poate imi fac sperante aiurea, ca gandesc departe ... dar se merita. Nu stiu ce va fi pana la final, nu stiu ce se va intampla. Imi doresc sa fie la nesfarsit, sa nu se sfarseasca visul si sa nu ma trezesc, poate ca e prea bine. Uneori ma gandesc si nu stiu de ce ai aparut in ziua aceea, de ce tocmai atunci, de ce eu. N-o sa gasesc raspuns la intrebarile astea care ruleaza asa in mintea mea. Nu pot nici macar sa stopez ce se intampla, sa vad daca e bine si apoi sa reiau, sau sa-mi controlez toate sentimentele. Credeam ca stiu ce inseamna, ca stiu cum sa reactionez in unele momente, dar se pare ca nu e asa. Am observat ca ma pierd usor. Daca s-ar termina, as relua stari vechi si aiurea, pe care am ajuns sa le dispretuiesc. Sunt multe momente in care imi doresc sa nu revina ce a fost, si sa continui drept, sa merg in continuare cu ce e. Imi e ciudat. Toate trairile , sentimentele, emotiile ma ridica deasupra. Gasesc un scop in tot ceea ce fac. Am pentru cine. Probabil daca nu ar fi, m-as plafona. De obicei, am zis, "ma atasez repede de persoane". Rare sunt cele de care ma atasez profund, atat de profund incat sa nu stiu si sa nu inteleg ce mi se intampla cand sunt langa persoana respectiva. De fiecare data cand te zaresc, ai acea sclipire in ochi, imi bate inima atat de tare incat simt ca'mi iese din piept ... te privesc si ma pierd total. Iubesc felul cum zambesti. Exprimi inocenta, puritate si simt ca daca te privesc ma pot indeparta de tot. Acea privire alunga tot ce e nepotrivit. Un zambet, imi schimba intreaga zi.
                                                                                                                 Cu drag si dor, a ta,
                                                                                                                        "necunoscuta"

"jurnalul scarii C" part.2

                                   Draga necunoscuta,


                        Am plecat departe de tine pentru a incerca sa'mi creez un rost in viata. Am incercat sa fug de acest orasel sa uit de toate amintirile indiferent de pozivitatea lor. Plecat fiind, amintirea ta ma chinuia in fiecare vis, facandu'ma sa te doresc din ce in ce mai mult. Toate acestea au fost pana cand privirile ni s'au intalnit din nou. Ti'am furat un zambet, o privire calduroasa, plina de vise si sperante. Zile la rand te intalneam in localul unde imi servesc cafeaua, erai la o masa distanta, singura si imi zambeai sa'mi inveselesti ziua. Intr'o zi, ai uitat pe masa un plic, am vrut sa fug dupa tine, sa'l inapoez, dar nu mare mi'a fost surprinderea sa vad pe el ca eram pentru mine. Cu o usoara retinere l'am deschis: " In general, eu ma atasez foarte repede de anumite persoane. Sunt persoane pe care nu pot sa mi le scot din minte si persoane care dupa o perioada daca nu le mai vad, le uit. De multe ori poate ca percep anumite lucruri cum nu trebuie dar cand am raspuns la ele, e clar ca nu mai e asa si incep sa aiba usor, usor, o oarecare insemnatate. Unde duce? nu pot sa raspund. Daca e de bine? nici asta nu stiu. Doar ca in momentul in care ma implic in ceva , imi asum consecintele si stiu bine ca gresesc de multe ori, dar fac asta pentru ca toate lucrurile se intampla cu un scop"
                        Trebuie sa recunosc ca am fost putin surprins ca dupa atata timp sa primesc aceste cuvinte, dar tot odata m'am bucurat afland ca in aceasta cursa spre fericire nu sunt singur. Cu aceasta scrisoare am vrut sa'ti multumesc pentru incurajarea ce ai reusit sa o transmiti si sper sa ne mai intalnim, si poate cine stie, sa ne cunoastem.

                                                                                                                             Cu drag, al tau,
                                                                                                                                    Eu .

"jurnalul scarii C" part.1

                                   Draga necunoscuta,
                 

                   Ti'am zarit chipul in indepartarea strazii. Era luni seara, ploua. In tacerea gandurilor ne priveam povestind zile intregi fara nici macar un cuvant. Imi era dor sa te intalnesc. Nu te cunosc si nici nu vreau. Uneori, in drumul meu fara destinatie, te vad fumand in fata blocului. Mereu esti singura. Nu mai vreau sa scriu poezii pline de romanta, nu vreau sa mai pictez in stele vise si iubiri ne'mplinite. Sunt un scriitor ce'si ineaca gandurile in tigari si cafele la miezul noptii. Nu cunosc sensul multor cuvinte pozitive, nu pot sa fiu ca altii. Ploaia este singura mangaiere. Iubesc privirile tale si nu pot sa realizez ce ar insemna sa te uit. Nu vreau sa te cunosc, ma voi indragostii de un nume si voi varsa sute de cuvinte ce le voi aseza potrivit in poeme si poezii in care am sa te ridic la cer pana ce demonul iubirii mele te va trage din toate puterile la pamant si vei cadea fara nici o siguranta. Imi place cum ma privesti, cum te sfiesti, cum fumezi. Esti secretoasa, am vazut. Nimeni nu te conduce pana in fata blocului. Seara de seara te vad in acelasi loc. De multe ori, am vrut sa iti vorbesc, sa te invit undeva, sa te intreb "de ce".
                Din nefericire, a venit insa momentul in care trebuie sa'mi iau adio. Nu te'am avut si sincer imi pare rau, dar viata merge inainte. Mi'ar place sa putem vorbii si privirile sa se transforme in cuvinte, sa iti memorez vocea, sa iti visez vocea. Poate e mai bine asa. Te sarut draga necunoscuta. Ne vom revedea pe aceasi strada la aceasi banca.

                                                                                                                      Cu drag, al tau,
                                                                                                                               Eu.

cine?!

oglinda sparta in camera obscura,
fum sangeriu ce'mi mareste frica...
poate e doar in gandurile mele,
sau poate e farmecul din noapte.
cine sunt, cine sunt, cine sunt?!
sunt uitat undeva'n trecutul tau...
tu cine esti, cum e somnul tau?
de ce vorbesc...'mi'soptesc ganduri,
nu mai sunt eu, nu stii ce'i acolo?
miile de chistoace ale mintii,
vise inmormantate si dezgropate,
cuvinte intr'un ecou mut din surdina,
atingerea catifelata a unei iubiri,
cine sunt, cine esti, stiu cine...
intr'un somn din racoarea diminetii,
de ce plangi iubita, nu vreau lacrimi
sau ceata plansului tau in buze!
un cimitir de trandafiri care zambeasc
o iubire noua...un somn mai scurt
tutun de vise, femeia zambeste usor,
sanii ei in clar de luna, zambesc,
sunt un sclav al unui romantism
inecat in intunericul instelat...
o clipa vreau fara ceva programat
o secunda sa zambesc la luna
printre sute, poate chiar mii
de trandafiri albi si rosii.
te vreau, ma vrei, ne vrem, si putem.
ma ai, ne avem, te ..., oare da?
demoni spanzurati, in padurea spanzurata,
mi'am asternut pat de frunze si bolovani,
am adormit pe veci cateva clipe
sa te pot visa inca o clipa, de dor,
haide, intra si in visele mele...
sunt al tau acum, nu are cine ma cere!
salveaza'ma din lumina asta moarta
arunca'ne intr'un viu intuneric fumuriu...

iubita...

Bestia romantismului apus odata cu tine,
se zbate in zidurile reci de monotonie.
Ti'am intins lume de trandafiri,
petale, iubire si puternice parfumuri.
Te'am salvat din crima zecilor de poezii,
te'am ridicat in slava ingerilor, demonicii
amintiri a sanilor tai in care scluptam
vina crimelor sentimentale si codificam
iubirea noastra din tigari pasionale
si amorul din paturi pline de poveste.

Nu ai habar, iubita mea, cate suflete am ucis,
ce femeie au trecut pragul in lacrimi ce s'au scurs
fara rost in oceane si s'au spanzurat intr'un suras.
Nu poti povestii amorul adanc din privirea ta,
parfumul pielii tale catifelate si frumusetea ta.
Toti scriitorii lumii au incercat sa te contureze
in randuri deosebite, in cuvinte alese, metafore.
Da, iubita mea, nu au reusit sa te priveasca,
murind in chinuri aspre ale nebuniei ascunse
de ceilalti, facandu'te mai frumoasa in eterna
ta nemurire de care nu le vorbesti nici in amor
nici in clipele in care sangerand in patul tau, urla de dor.

De ce, iubita mea, de ce,
am fost eu alesul sa te
pot vedea, sa te ating, sa pot avea amorul
buzelor tale, gustul pielii tale, farmecul
sanilor tai si rujul pe filtrul tigarii?!
De ce, iubita mea, eu te'am vazut asa cum esti si nu ca altii
mi'ai ucis fiinta, ai rupt'o'n miliarde de stele cenusii
ai imprastiat'o'n aer si mi'ai numit sufletul univers,
loc in care tu sa'ti pui sufletul in trupuri murdare, sa fie ascuns.

Obsesia intregului univers si a amorului
ma aduce langa tine zi si noapte
fara sa iti dai seama, fara sa ma simti.
Te sarut apasat in fiecare noapte in care
visele nu isi au loc in trupul tau delicat.

Intreaga ta istorie am rezumat'o'ntr'o mangaiere,
ti'am patat sanul cu ea si te'am aratat lumii.

fragment "cum incep"

"...."intra, inca ai cheia".Fara sa mai stau pe ganduri am intrat. Parfumul lumii ei plutea in intreaga casa. Un calm de nedescris mentinea ambientul casei calde si primitoare. Ea, ea era la masa din bucatarie, ma astepta.
                        - Iti era dor de mine? De asta ai plecat si m'ai parasit in noaptea de Craciun?!Crezi ca mi'a fost usor sa raman singura? Sa nu te caut?! Te priveam zilnic cum vii sa fumezi in fata casei mele. Obsedatul! Te urasc din tot sufletul. Sunt scrumiera viselor si gandurilor tale de cacat. Toata ziua te scufunzi in pierzanie, nu razi, nu zambesti, doar tigari si cuvinte ce curg din tine ca sangele cand te tai.Traiesti intre foile tale, nu ai viata reala, doar pe hartie. Iesi, nu vreau sa te mai vad, te urasc si am sa te urasc cat timp am sa mai fac umbra pamantului asta. Iesi!
                                Eram in fata ei, fara nici un cuvant, avea dreptate. Dezarmat de cuvinte si idei, plec. O lacrima mi se scurge usor pe obraz in vantul ce batea afara. Stiam ca prea curand nu am sa mai intru in acea casa...."