monoton

el- vezi?
ea- ce?
el- fumul,
ea- da, ce e cu el..
el- te mangaie..
ea- cum?
el- cum o facea eu..
ea- si?
el- sunt gelos!
ea- esti gelos?
el- da..
ea- de ce?
el- paradoxal, el e in pietul tau si in acelasi timp te mangaie..
ea- fumeaza!
el- de ce?
ea- fumul..
el- ce e cu el?
ea- fumul vine din pieptul tau, fumul e ....

Oare asta e finalul despre care vorbea toata lumea inca de la inceput? Asta e ce isi doreau toti sa se intample, sau e doar dorinta ta, o dorinta ce a furat la cantar. Asa sunt filmele scrise de tine? Sunt aici si am sa raman mult timp, milioane de intrebari si-au gasit raspuns in plecarea ta si altele au luat nastere. Vreau sa cred te vei intoarce, ca vom recladii increderea, si totul ce am pierdut ca doi fraieri ce nu isi pot recunoaste sentimele si ca acesta este un vis urat din care am sa ma trezesc in bratele tale realizand ca m-am inselat. Mi-ar place sa ma trezesc langa tine si privindu-ma calm sa-mi spui "a fost un vis urat, sunt aici, e totul bine, sunt eu,", dar nu fac altceva decat sa alimentez motivul pentru care ai plecat. Am adormit in bratele tale si m-am trezit fara tine, plecata, rupta de lume sau cel putin de mine. Doare, da doare, si doare a dracului de tare totul, greselile imi zgarie peretii si dorul ma sufoca. M-am schimbat mult de cand nu mai esti, m-am ordonat si mi-am pus toate lucrurile in ordinea importantei. Ciudat e faptul ca in ciuda tuturor lucrurilor pe care le traiesc, tu inca repreziti tot. Imi lipsesti draga necunoscuta. Te-am mai vazut din intamplare, pare sa iti fie bine, sa fie chiar un motiv de bucurie totul.. nu pot fi invidios pe bucuria altora, iar daca tie iti este bine, atunci si mie imi este bine, chiar daca nu esti aici. Alte ori, te visez.. visez ca esti aici, ca-mi vorbesti, ca .. ca oricum nu fac decat sa mai alimentez motivele de cearta deci ma opresc. Ai fost vre-odata in pielea mea? Stii ca e prima data cand nu sarbatorim ziua noastra? dar intr-adevar, nu mai exista. Nu pot intelege cum iti e asa usor dar nici nu stiu daca vreau sa aflu. Mi-e frica de tine, mi-e frica de raspunsul intrebarilor, mi-e frica sa iti vorbesc, sa iti spun orice. Mi-as dorii ca macar odata sa ma suni de acolo unde esti si sa-mi spui ceva.. sa stiu ca esti bine, sa iti aud vocea, sa te simt, dar niciodata nu se va intampla asta pentru ca de asta ai plecat, sa elimini existenta mea, sa inveti sa traiesti fara mine, dar ai uitat sa ma inveti si pe mine. Nu-mi ramane decat sa ma afund in cuvinte, vise si sperante, traind cu speranta ca intr-o zi ma voi trezii din acest cosmar, ma voi trezii langa tine cea pe care am cunoscut-o pe acea scara plina de povesti. Mi-e dor de tine, de buzele tale, de vocea ta, de.. de tot ce reprezinti. Tie iti este? Nu sunt barbatul pe care crezi ca-l cunosti, in acest aspect te dezamagesc, nu pot fi tare in fata acestei intamplari, si da, plang si sunt plin de regrete, te-am avut si te-am pierdut, odata cu tot.