timpul

Obosit de fuga prin timp si univers,
m'am oprit, respirand fumul inecacios
a tigarilor prafuite de amintiri.
Eram singur in puzderia farmecelor
Parca adormit. 
Priveam debusolat fuga lor haotica,
un maraton ce nu are inceput sau final.
Ma simteam singur, pierdut de ei.
Obosit fiind, plangeam divinitatea
ce fuge odata cu ei  si uita sa oboseasca.
Ploua, lacrimile universului ma loveau
fara mila si'mi spulberau masca fumurie
ce ma ascundea de privirea lor.
O singura raza de lumina strabatea
intunericul norilor.
Atunci, prin cortina de fum gri
ti'am zarit trupul sfasaiat.
Te impiedicasei in fuga timpului.
Te'am privit ani intregi
cum te tarai sa ajungi la ei.
Sufletul tau era patat de iubiri reci si dure.
Ii iubeai doar sa te traga cativa metri in noroi
si sa te abandoze mai ranita.
Ma priveai cu mila crezand ca voi face ca ei,
atingandu'ti trupul firav cu mainile reci,
brutal asemenea unui mecanic fara mila.
Atunci m'am ridicat parasind banca mortii
si venind spre tine, ti'am furat povestea
intiparind'o in suflet si'n foi murdare
de lacrimi sarate si rimel al femeilor
ce mi'au patat creatia.
Am sa'ti rescriu povestea, ziceam
Eu sunt autorul acestei lumi, iar tu,
Tu esti reflexia mea .
Eu sunt timpul si universul
ia'ma de mana si'ti voi arata cum,
pasind printre ei, vom trece neobservati.
Speriata ai tras din tigara mea,
Amintiri si povesti necunoscute.
Ai expirat un fum ce m'a invaluit,
Eliminand fiecare individ din jur.
Noaptea, strapuns de amintirea miilor de paturi
Te privesc cum iti asezi pat din vise si sperante
Sa dormim impreuna in aceasta lume goala.
Povestea mea? Eu sunt scriitorul? Eu sunt tu.
Tu cine esti? Cine suntem? De ce suntem?
E povestea noastra.
Mi'ai imbratisat sperantele si le'ai dat viata,
Mi'am sarutat lumea pe buze,
Am sarutat fruntea universului,
adormind.
Ceva timp mai tarziu, increstam romantismul
pe pergamentul pielii tale, in atingeri fine
ale sanului drept.
O lume fara viata ne era inchisoare,
Iubire in culorile unei lumi in alb si negru
Ma sarutai cu sete si teama,
privindu'ma profund si gasindu'ma
bolnav printe randuri si cuvinte.
Tremuram la gandul ca ma atingi

si speriat tipam

"Lumea nu gandeste,
Habar nu are ce e sub acest condei,
Cat adevar las pe foaie".
Te priveam cum desenezi in stele,
luna fiindu’ti calimara si soarele condei.
Imi bati in coaste copil al universului
Ma plimb pe aleea trandafirilor sufletului
demonii mei ingrijindu’ti florile sangerii.
Parfumul tau imi era oxigen
cautandu'ti fiecare cicatrice.
Erai natura literaturei, muza divinitatii.
Sute poate chiar mii de cicatrici
A inimelor reci ce ti'au pasit aleea
Am renuntat la mine sa te vindec,
Am cules din piele si suflet,
Sa acopar urmele si gandurile grele
Ce iti ingreunau pasul.
Ma porti oriunde, iubita mea
Aseaza'ma'n cuvinte goale,
Stinge'ma'ntre chistoace de amintiri
Si aprinde'ma cand ti'e dor.