Ea nu ma cunoaste. Nu stie ce lume se ascunde sub pleoapele mele, ce vise reci sunt tigarile mele, ce suflet jegos sunt. Obisnuit sa plec cand altii se descalta, sunt pe picior de plecare. Voi pleca din nou o perioada de timp, o perioada in care voi fi departe de ea, o perioada departe de toti si toate. Plec unde cerul e altfel, unde aerul are alt gust, unde lumea fuge mai repede. Voi ingropa intreaga scriere in ochii ei, voi saruta lumea pe buze si fara sa privesc in spate, voi pleca amar, departe. Poate e mai bine asa, poate nu. Ea va intelege, isi va da seama ce monstru a imbratisat, va zambii si ii va fi dor. Imi va fi dor de ea, de tot ce o constitue ca fiinta. Stiu ca oricine o va gasi, nu o va vedea cum am vazut'o eu. O clipa sa se priveasca prin ochii mei ar intelege tot. A trecut mult timp de cand ne intalnim, de cand ne amestecam in miezul noptii, de cand rasaritul ii incalzeste sanii timizi, de cand buzele ei nu au mai simtit amarul lacrimilor cu rimel, de cand zambeste fara motiv. Nu va stii cand plec, e mai bine asa, nu o voi vedea plangand, nu as rezista. Se va trezi intr'o dimineata fara mine, va privi in jur, linistea o va face sa inteleaga. Va intelege de ce am facut asta. Va fi ultima noapte de dragoste, intaia noapte de dor, iubita mea. Ii voi scrie din cand in cand. Uneori, parfumul scrisorilor ei imi va aduce linistea de care am nevoie. E armata vietii mele, voi pleca sa devin un nimeni de nicaieri. Toate noptile albe, soaptele ei, hartiile sifonate, le voi ascunde bine, sa nu poata fi atinse vre'odata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu